16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportHiddink: Ronaldo nu e cel mai bun

Hiddink: Ronaldo nu e cel mai bun

Olandezul Guus Hiddink, selecţionerul echipei naţionale a Rusiei, a afirmat că portughezul Cristiano Ronaldo nu merita să primească premiile pentru cel mai bun jucător din lume, deoarece valoarea lui nu este chiar atât de mare. Tehnicianul olandez a mai spus despre Cristiano Ronaldo că a cucerit trofeele mai mult datorită fizicului său şi nu talentului, deşi sezonul trecut a ajutat pe Manchester United să câştige Premier League şi Liga Campionilor. „Cristiano Ronaldo este un fotbalist care arată bine, este într-o formă fizică bună, iar părul stă mereu la locul lui, dar este prea mult ca el să câştige şi premii“, a afirmat Hiddink. Acesta consideră că Steven Gerrard, căpitanul lui Liverpool, a demonstrat că este unul dintre cei mai valoroşi jucători din lume. „Îl preferam pe Gerrard. Tehnica lui este superbă şi îi admir spiritul de sacrificiu şi atitudinea de pe teren. Totul se trage de la pasiunea lui pentru fotbal. Este un jucător în care fanii se identifică uşor, iar el iubeşte clubul la care joacă. Nu mai există un jucător în lume care să combine toate aceste calităţi“, a adăugat selecţionerul naţionalei Rusiei. „Sigur că Ronaldo este atractiv pentru public, dar totul este numai un spectacol, în timp ce fotbalişti precum Gerrard, Xavi şi Messi nu sunt interesaţi de ei, ci se concentrează asupra echipei“, a mai spus Hiddink.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS