16.4 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportIlie Iordache, gata să părăsească Pandurii

Ilie Iordache, gata să părăsească Pandurii

Oficialii gorjenii susţin că mijlocaşul i-a anunţat că nu mai vrea să continue la Târgu Jiu, motiv pentru care aşteaptă oferte pentru el.

 

Achiziţionat definitiv de la Dinamo Bucureşti în vară contra sumei de 500.000 de euro, cel mai scump transfer din istoria echipei Pandurii Târgu Jiu, Ilie Iordache şi-a exprimat dorinţa de a părăsi gruparea gorjeană în această iarnă, ameninţând că va depune un memoriu la Comisia pentru Statutul Jucătorului pentru a deveni liber de contract. „Iordache este jucător la Pandurii Târgu Jiu şi şi-a exprimat dorinţa de a pleca la altă echipă. Dacă vom primi oferte, îi vom da drumul pentru că nu ţinem nici un jucător cu forţa. Orice jucător de la Pandurii este transferabil în condiţiile stabilite de club. Când un jucător nu mai simte nimic pentru acest club şi vrea să plece, nu mai dă acelaşi randament“, a declarat vicepreşedintele Viorel Temelescu. Se pare că banii au fost cauza nemulţumirii lui Iordache, deşi oficialii clubului susţin că toţi jucătorii au drepturile salariale achitate la zi. „Iordache nu a solicitat nimic de la club oficial. Toţi jucătorii au drepturile primite la zi la 1 ianuarie 2009. El trebuie să se prezinte la reunirea lotului“, a mai spus Temelescu. Iordache a refuzat să comenteze intenţia sa de a părăsi clubul Pandurii, limitându-se să declare că nu a depus încă memoriu. „Dacă ar fi o echipă din România care să dea banii pe care îi solicităm pe Iordache, ofertele ar fi deja pe masă. Ceea ce nu e cazul“, a mai spus Temelescu.

 

Gorjenii, chemaţi să treacă testele medicale

 

Formaţia Pandurii Târgu Jiu se reuneşte astăzi, la ora 7.30, fotbaliştii urmând să se deplaseze la Craiova, pentru a efectua vizita medicală programată la Policlinica Sportivă. Alături de componenţii echipei lui Sorin Cîrţu din turul campionatului, prin cabinetele medicilor vor trece şi noile achiziţii Lucian Pârvu şi Ionuţ Stancu, precum şi fundaşul elveţian Mijat Maric de la AS Bari, pe care gruparea gorjeană şi-l doreşte sub formă de împrumut. Accidentat în turul campionatului, în partida cu Poli Iaşi, atacantul Cosmin Tilincă nu va efectua vizita medicală, fiind diagnosticat recent cu ruptură parţială a ligamentului colateral intern. Tilincă s-a tratat în vacanţă la o clinică de fizioterapie din Bucureşti şi speră să se recupereze până la startul primului cantonament de pregătire programat în Antalya, în perioada 17-29 ianuarie. „Sunt ghinionist. Nu voi ajunge la vizita medicală, am informat doctorul echipei şi a fost de acord să o reprogramăm şi să-mi rezolv problemele la Bucureşti. Sâmbătă mă voi prezenta la antrenamente la Târgu Jiu, însă nu voi putea face alergări, ci doar exerciţii de forţă. Eu mi-aş dori să fiu apt la începutul sezonului şi sper să încep pregătirea încă de la primul cantonament“, a declarat Tilincă. În aceeaşi partidă cu Poli Iaşi, Cosmin Tilincă a mai suferit o fractură de claviculă, ultimele examene medicale fiind favorabile sportivului după intervenţia medicală suferită la Spitalul Floreasca.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS