10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportŞtefănescu mizează pe Ştiinţa

Ştefănescu mizează pe Ştiinţa

Fostul căpitan al Universităţii Craiova, Costică Ştefănescu, acordă oltenilor prima şansă în derbiul de vineri cu Steaua. Ştefănescu, care a evoluat şi pentru formaţia din Ghencea, dar a cunoscut consacrarea în Bănie, crede că steliştilor le va fi greu să depăşească perioada de criză tocmai într-un meci pe „Ion Oblemenco“. „Craiovenii au şanse mari să învingă de data asta. Trebuie să vină şi victoriile în faţa echipelor din Capitală. Au jucat foarte bine cu Rapid, dar s-a ratat prea mult. Steaua traversează o situaţie de criză şi mi-e greu să cred că vor reuşi să o depăşească la Craiova. Universitatea are 60 la sută şanse să învingă vineri“, a declarat Costică Ştefănescu pentru craiovamaxima.ro. Ultima victorie a alb-albaştrilor în faţa Stelei s-a consemnat pe 1 septembrie 2002, echipa antrenată atunci de Emil Săndoi câştigând cu 3-1 pe un stadion arhiplin, golurile oltenilor fiind reuşite de Verdeş (’18, ’90) şi Sava (’67-p).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS