11.7 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportNuţa Olaru, cea mai bună la San Antonio

Nuţa Olaru, cea mai bună la San Antonio

Atleta Nuţa Olaru şi-a adjudecat victoria în ediţia inaugurală a maratonului de la San Diego (Texas), fiind înregistrată cu timpul de 2h 28min 53sec la capătul celor 42.195 km parcurşi. Craioveanca de 37 de ani, legitimată la Rapid Bucureşti, care a fost recompensată cu 17.500 de dolari pentru acest succes, a reuşit să le devanseze pe Lisa Hunter-Galvan (Noua Zeelandă – 2h 29min 35sec) şi Karolina Jarzynska (Polonia – 2h 33min 21sec).
Nuţa Olaru a trecut la conducere după primii zece km, când le-a depăşit pe kenyanca Margaret Okayo şi rusoaica Svetlana Ponomarenko, dar a acuzat unele probleme stomacale la jumătatea cursei, pe care a reuşit să le depăşească, trecând prima linia de sosire, cu un avans de 40 de secunde faţă de neozeelandeza Hunter-Galvan.
„Când Margaret a început să alerge mai repede, am decis să o urmez. M-am simţit bine în majoritatea timpului, însă, pe la jumătatea cursei, stomacul mi-a făcut unele probleme şi am ieşit puţin din ritm. Altfel, cred că puteam alerga sub 2h 27min. Însă sunt bucuroasă pentru această victorie“, a spus Nuţa Olaru, care a fost felicitată de guvernatorul Texasului, Rick Perry, cu care făcuse cunoştinţă în luna mai a acestui an, după victoria din crosul de la Austin. „Mi-a făcut plăcere să-l reîntâlnesc şi am avut impresia că m-a recunoscut imediat“, a spus atleta craioveană.
„Cursa de la Denver, desfăşurată acum trei săptămâni, a fost un semn bun. Nuţa a fost înregistrată cu 2h 42min la altitudine, în singura sa cursă pe distanţă mare, înainte de San Diego. Vremea rece a ajutat-o. Timpul realizat ar trebui să fie suficient pentru a face parte din echipa României pentru CM de la Berlin, din vara viitoare, deoarece am înţeles că baremul pentru calificare este de 2h 30min“, a afirmat antrenorul Nuţei Olaru, Dumitru Pop.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU