Acasă Sport Ultimele teste înainte de derbiuri

Ultimele teste înainte de derbiuri

Ştiinţa va părăsi astăzi Bănia, elevii lui Nicolo Napoli urmând să ajungă la Buzău cu două zile înainte de partida cu Gloria. Cu excepţia lui Baird, suspendat, oltenii sunt în formulă completă, în echipa de bază revenind şi Dilevski, care a stat etapa trecută.
Universitatea Craiova este neînvinsă de şapte partide, dar remiza de pe teren propriu cu CS Otopeni nu le-a picat tocmai bine alb-albaştrilor, care vor să se revanşeze în faţa suporterilor printr-o victorie cu ultima clasată. Fanii Ştiinţei sunt optimişti şi cred într-un succes la Buzău, după cum rezultă şi din sondajul postat pe site-ul oficial al clubului. Până ieri după-amiază, 89 la sută din voturi au fost pentru victoria oltenilor şi doar şapte la sută pentru un succes al gazdelor. Pe craiovamaxima.ro, 85 la sută dintre participanţi cred că Universitatea se va impune la Buzău, în timp ce şapte la sută merg pe un rezultat de egalitate, iar opt la sută, pe un eşec.
Suporterii şi-au exprimat părerea şi în privinţa meciului din optimile Cupei României cu Pandurii Târgu Jiu, programat miercurea viitoare, la Piteşti (ora 20.30 – Antena 1, stadion „Nicolae Dobrin“), alt test important înainte de derbiurile cu Rapid şi Steaua. Din 800 de voturi exprimate pe site-ul craiovamaxima.ro, 734 (92%) sunt în favoarea Ştiinţei, echipă pe care fanii o văd capabilă să ajungă până în finala competiţiei.

Exit mobile version