Acasă Sport Străinii de la Pandurii, cu burta pe carte

Străinii de la Pandurii, cu burta pe carte

Jucătorii străini din lotul echipei gorjene iau lecţii de limba română, pentru a înţelege indicaţiile antrenorului Sorin Cîrţu.

„Cum mă înţeleg eu cu Cardoso?“, a fost una dintre nelămuririle antrenorului Sorin Cîrţu imediat după instalarea sa pe banca tehnică a pandurilor. Cîrţu a găsit şi soluţia, trimiţându-i pe străinii din lot să ia lecţii de limba română. Clubul Pandurii Târgu Jiu a angajat două profesoare, Andreea Crăciun şi Corina Pătrulescu, pentru cei patru cursanţi, brazilienii Cardoso şi Tremonti, sârbul Raskovic şi camerunezul Alnoudji, primii doi începând deja lecţiile.
Raskovic a fost singurul care a solicitat să i se asigure un profesor, sârbul fiind interesat să înveţe cât mai repede limba română. Sosit iarna trecută la Târgu Jiu, Alexandre Cardoso înţelege destul de bine ce se vorbeşte în jurul său, acesta descifrând limba română din faţa televizorului, privind la telenovele. În schimb, camerunezului Nicolas Alnoudji nu-i vor folosi prea mult cursurile, deoarece va părăsi, probabil, gruparea gorjeană în pauza competiţională, acesta nereuşind încă să debuteze pentru Pandurii în Liga I.

Cardoso şi Orac au revenit

Indisponibili ultimele două etape, Alexandre Cardoso şi Daniel Orac au revenit la antrenamentele conduse de Sorin Cîrţu, ultimul fiind totuşi destul de reţinut la exerciţiile cu mingea. Cei doi au acuzat probleme musculare după jocul cu Universitatea Craiova şi nu au făcut parte din lot la partidele cu SC Vaslui şi Poli Iaşi.
Daniel Ghindeanu şi Cosmin Tilincă au încheiat destul de şifonaţi jocul cu Poli Iaşi şi nu s-au pregătit alături de colegi. Dacă Tilincă va absenta până la sfârşitul turului, după fractura de claviculă suferită în ultima etapă, Ghindeanu ar putea fi apt pentru jocul cu Gloria Bistriţa, acesta suferind doar o contuzie puternică la coaste. „O echipă care pune suflet şi luptă pe teren este supusă şi accidentărilor. Cât timp mai avem trei vârfuri de atac, stăm bine“, a comentat „vicele“ Viorel Temelescu situaţia echipei Pandurii.
Nici Ilie Iordache nu s-a pregătit ieri, acesta fiind în continuare învoit pentru a-şi rezolva problemele familiale. Antrenorul Cîrţu este nevoit să termine turul campionatului doar cu trei atacanţi în lot – Piţurcă, Simion şi Raskovic, ceilalţi trei – Arrieta, L. Mihai şi Tilincă, fiind accidentaţi.

Exit mobile version