Acasă Local Gorj Scurte ştiri

Scurte ştiri

Licitaţie pentru
„Drumul de sub munte“

GORJ. Licitaţia electronică pentru desemnarea firmei care se va ocupa de reabilitarea DJ 665, numit şi „Drumul de sub munte“, va fi organizată în această săptămână de Consiliul Judeţean Gorj. Investiţia este de 85 de milioane de lei şi va fi asigurată, în proporţie de 85%, de Fondul European de Dezvoltare Regională. Diferenţa va fi suportată din bugetul statului şi bugetul local. „Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor a respins contestaţia depusă de una dintre firmele care nu s-au calificat pentru licitaţia electronică. Sunt îndeplinite toate condiţiile formale şi miercuri sau joi va avea loc licitaţia electronică, la care participă opt firme calificate“, a declarat Adina Andriţoiu, purtătoarea de cuvânt a Consiliului Judeţean Gorj.

Eugen MĂRUŢĂ

Sute de motreni
stau în frig

GORJ. Măsura de a nu furniza agent termic locatarilor a 19 blocuri din localitate a fost luată de conducerea UATAA Motru. „Sunt 19 blocuri cu probleme, care nu au cum să beneficieze de agent termic pentru că, din punct de vedere tehnic, acest lucru nu este posibil. Trebuia să îşi curăţe subsolurile, să efectueze reparaţii. Noi le-am adus la cunoştinţă, dar majoritatea nu au făcut nimic. La aceste blocuri nu se poate furniza căldură pentru că pierderile ar fi prea mari. Unele blocuri nu primesc în totalitate, iar la altele doar câte o scară-două au probleme. O să-şi facă reparaţiile şi o să le dăm şi lor căldură“, a declarat Ilie Schinteie, directorul SC UATAA Motru.

Eugen MĂRUŢĂ

Armă găsită
de o bătrână

GORJ. O bătrână din localitatea gorjeană Padeş a găsit duminică, într-o grămadă de moloz, o armă de vânătoare. Aceasta a fost predată agenţilor postului local de poliţie. Potrivit oamenilor legii, obiectul găsit era demontat în două bucaţi şi se afla într-o stare avansată de degradare. Din primele cercetări s-a stabilit că arma a fost scoasă dintr-o grămadă de moloz, cu ocazia demolării unui imobil pe care femeia îl deţinea. Poliţia efectuează cercetări pentru a vedea cum a ajuns obiectul respectiv sub dărâmături.

Eugen MĂRUŢĂ

A intrat cu maşina
în casă

GORJ. O şoferiţă a intrat cu autoturismul pe care îl conducea în casa unui târgujian. Accidentul s-a petrecut luni şi a fost provocat de o tânără de 18 ani. Aceasta circula cu maşina pe Calea Severinului, iar la intersecţia cu strada Tismana, la un viraj spre stânga, a pierdut controlul autoturismului şi a pătruns cu acesta într-un imobil. În urma impactului, a rezultat accidentarea uşoară a conducătoarei auto şi a două pasagere, toate trei primind îngrijiri medicale la Spitalul Judeţean Târgu Jiu.

Eugen MĂRUŢĂ

Criza din Spania creşte şomajul în România

Rata şomajului ar putea să nu scadă în 2009, fiind influenţată de revenirea în ţară a românilor aflaţi la muncă în state afectate de criza economică, precum Spania, motiv pentru care este necesar ca bugetul să prevadă venituri pentru plata indemnizaţiilor de şomaj, a spus ieri premierul Tăriceanu. „Rata şomajului în 2009 va depinde şi de alt factor, care este foarte greu de evaluat. Depinde de numărul de români care s-ar putea întoarce din străinătate, din statele grav afectate, cum este Spania. Acolo este o gravă recesiune economică, un şomaj care practic a explodat“, a declarat premierul.

Şeful executivului a precizat că în România nu se poate vorbi de o recesiune economică, ci de o scădere a creşterii economice, estimată la 4-6% pentru anul viitor.

Tăriceanu a afirmat că România nu are nevoie „sub nici o formă“ de ajutor financiar internaţional precum statele vecine.

NewsIn

Exit mobile version