10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportIoana Doagă continuă cu CS Universitatea

Ioana Doagă continuă cu CS Universitatea

Pavel Badea, preşedintele Clubului Sportiv Universitatea Craiova, a convins-o ieri pe una dintre cele mai valoroase atlete junioare din România să semneze un contract pe încă doi ani cu clubul oltean.

Alergătoarea Ioana Doagă, originară din Piteşti, la fel ca şi antrenorul său, Dan Betini, şi-a prelungit ieri înţelegerea cu CS Universitatea, pentru că ea deja reprezintă, de un an, clubul din Bănie, având dublă legitimare cu CSM Piteşti.
Ioana, în vârstă de 16 ani, este specialistă în probele de 800 şi 1.500 de metri şi a obţinut rezultate remarcabile, având în vedere că s-a apucat de atletism abia acum trei ani. „Prin rezultate, Ioana a demonstrat că este un mare talent. La 800 de metri se bate pentru supremaţie cu Mirela Lavric, campioană mondială în această probă, iar la 1.500 m singura care îi poate pune probleme este Alexandra Bucur, de la CS Olimpic Craiova“, a explicat ieri antrenorul Dan Betini, cel care, în urmă cu câţiva ani, a fost antrenorul Nataliei Andrei. Cele mai bune performanţe ale Ioanei Doagă sunt 2:06,34 – la 800 m (înregistrat pe 25 mai 2008, la un grand prix, desfăşurat în Bucureşti)  şi 4:18,28 – la 1.500 m (la Campionatul Mondial de juniori din Polonia, din luna iulie a acestui an). Atleta argeşeană mai are în palmares următoarele rezultate: 2007 – campioană naţională la juniori III în proba de 1.500 m (în sală şi în aer liber), locul 2 la 800 m la juniori II şi locul 11 la Campionatul Mondial juniori, Bydgoszcz (Polonia) – 1.500 m.

„Vreau să-mi cânte imnul la Londra“
 
În perspectivă, Ioana Doagă are ca obiectiv clar o medalie la Jocurile Olimpice de la Londra, din 2012. „Am ambiţie să ajung la Jocurile Olimpice de la Londra şi să-mi cânte imnul. De aceea, voi munci mult. Viaţa mea se rezumă la două-trei antrenamente zilnice şi şcoală. Până la marele concurs de la Londra, îmi doresc un parcurs foarte bun şi în 2009, când vor fi Europenele la juniori II“, a spus ieri semifondista care se antrenează şi învaţă la Piteşti.
„Ne bucurăm că am convins-o pe Ioana Doagă să semneze încă doi ani. Am înţeles că este cea mai mare speranţă la juniori II din atletismul românesc. Cu siguranţă, este şi cea mai valoroasă atletă de la CS Universitatea Craiova. Vrem să o ţinem la noi cel puţin până în 2012, să ia o medalie olimpică pentru clubul nostru“, a spus ieri directorul CSU Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS