10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFără Costea şi Stoica din primul minut

Fără Costea şi Stoica din primul minut

Secundul Gabi Boldici (foto) spune că Piţurcă nu s-a decis în privinţa primului „unsprezece“ cu Franţa, dar, după toate probabilităţile, craiovenii convocaţi nu au şanse să intre pe teren din primul minut.

 – Ca jucător, l-aţi învins pe Domenech, pe vremea Craiovei Maxima, atunci când Universitatea a eliminat pe Bordeaux, echipă la care actualul antrenor al naţionalei Franţei juca pe postul de fundaş. Urmează acum să-l învingeţi şi ca antrenor.
 – Ce vremuri au fost atunci! Parcă a fost ieri. În acea ediţie fastă a noastră în Cupa UEFA 1982/1983, Universitatea – cea supranumită Craiova Maxima – a eliminat pe celebra Bordeaux în turul III. Eu am fost atunci rezerva lui Silviu Lung, n-am jucat nici un minut în acea dublă. Se înţelege că vreau şi acum, ca antrenor al naţionalei, să-l văd iarăşi învins pe Domenech. Meciul cu Franţa este greu, este o întâlnire cu o miză deosebită. Deja se simte presiunea acestei partide, mai ales asupra noastră, a antrenorilor.
 – Asupra jucătorilor nu este vizibilă?
 – Ba da, dar nu este ca tensiunea de pe umerii antrenorilor. Este o presiune teribilă asupra lui Victor Piţurcă şi nu este justificată în aceste momente, când echipa naţională luptă pentru o calificare la un campionat mondial. Presiunea cea mai mare o creează o parte din presă.
 – O victorie împotriva Franţei ar însemna un fel de descătuşare.
 – Categoric. Pe lângă această eliberare, ar însemna însă trei puncte foarte importante pentru zborul spre Africa de Sud.

Cred în victoria României

 – Este posibilă această victorie a tricolorilor?
 – De felul meu sunt optimist. Eu cred în victoria noastră, deşi există unele probleme în lotul naţionalei, deja cunoscute. Am însă un amănunt de oferit, care mă face optimist. În urmă cu ceva ani, echipa Ungariei nu fusese de mult timp înfrântă de România, dar, cu Piţurcă selecţioner, am învins-o. Asta s-a întâmplat în primul mandat al lui Piţi la naţională, România – Ungaria 2-0, 1999, cu Lobonţ şi Florentin Petre în teren. În acest mandat, o situaţie similară a fost cu Olanda, pe care, de asemenea, nu o bătuserăm de mult timp. Şi i-am învins pe batavi tot cu Piţi selecţioner! Meciul a fost la Constanţa, unde este programat şi cel cu Franţa.
 – Există o primă specială pentru întâlnirea cu francezii?
 – Până la ora acestui dialog (ieri-dimineaţă, n.r.), nu s-a vorbit oficial de nici o primă specială de joc. Şi, cum să spun, problema asta este neînsemnată când joci un meci important, cum este acesta. Oricum, toţi vrem să câştige România, asta ne interesează, nu cuantumul primei. Să batem noi, că restul vine de la sine.

Piţi decide primul „unsprezece“ chiar în ziua meciului

 – Universitatea Craiova are trei jucători convocaţi pentru acest meci: Florin Costea, Dorel Stoica şi Valerică Găman. Care va fi folosit de Piţi din primul minut?
 – Asta-i o întrebare pe care trebuie să i-o adresaţi lui Piţi.
 – Totuşi, Florin Costea şi Dorel Stoica au şanse să joace?
 – Ca titulari din primul minut, nu. Repet, Piţi hotărăşte, iar el nu s-a decis în privinţa formaţiei. Mâine (astăzi – n.r.) sau poate chiar în ziua jocului va stabili primul „unsprezece“. Până sâmbătă mai este.
 – Ce face Găman? I-au dat băieţii capace, l-au luat la glume?
 – Este bine. Băieţii, inclusiv Mutu, Chivu, imediat l-au adoptat, ca şi pe Pantilimon. La echipa naţională este o atmosferă bună, suntem o familie. Găman este un băiat liniştit, la locul lui, totul este OK. De evoluţiile lui viitoare depinde totul. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS