Acasă Sport Scurte ştiri

Scurte ştiri

Chimistele au plecat spre Baia Mare
Handbalistele de la Oltchim Râmnicu Vâlcea au plecat în această dimineaţă spre Baia Mare, unde vor susţine duminică partida constând pentru runda a doua a Ligii Naţionale feminine. Elevele lui Ivica Rimanic vor face un popas la Cluj-Napoca, unde vor susţine în această seară un antrenament. Comisia de Arbitri a FRH a anunţat şi numele celor doi arbitri care vor oficia la această întâlnire, fiind vorba despre ieşenii Anton şi Cristea. Luminiţa Huţupan Dinu va avea la Baia Mare o întâlnire între patru ochi cu noul selecţioner al României, Radu Voina, şi este posibil să-şi amâne retragerea de la naţională după Campionatul European de handbal din Macedonia. Altă chimistă care şi-a anunţat oficial retragerea, Steluţa Luca, încă nu a fost contactată de Voina pentru eventuale discuţii. Pentru derbiul din runda a treia, Oltchim şi Rulmentul nu vor putea conta pe câte una din piesele de bază. Campioanele nu o vor avea în teren pe Valeria Motogna, operată de curând în Germania, la Kiel, dar şi vicecampioanele au pierdut-o pe internaţionala Cristina Neagu. „Tunarul“ Braşovului s-a accidentat în prima rundă, la Baia Mare, a fost diagnosticată cu o leziune SLAB („boala aruncărilor“) şi, în mod normal, va lipsi câteva săptămâni. Ardelenii ar putea risca să o introducă pe Cristina, dar în acest caz Neagu riscă să ajungă la operaţie.

CET Govora vrea calificarea în play-off

Prim-divizionara de baschet feminin CET Govora a început cu stângul stagiul de pregătire din această toamnă, fiind învinsă de trei ori la turneul de la Arad. Preşedintele clubului, Dorin Vlad, a explicat de ce CET a pierdut toate partidele de la Cupa ICIM şi a dat asigurări că acest lucru nu se va mai repeta şi la Cluj. „Mihai Toma, antrenorul echipei, a avut la dispoziţie pentru turneul de la Arad doar şapte jucătoare, dintre care două sunt la primul contact cu Divizia A, ele fiind încă junioare. Nu au putut evolua decât Irina Borş, Janina Simionca, Georgeta Ştefan, Raluca Ungureanu şi sârboaica Tijana Rus, plus junioarele Georgiana Plăviţu şi Cristina Badi, ambele aduse în această vară de la CSS Vâlcea. Nu am ce să le reproşez, au făcut tot ceea ce au putut. Sper ca jocul echipei să fie altul când vom juca la turneul amical de la Cluj, când cu siguranţă o să avem toată echipa la dispoziţie“, a spus preşedintele grupării vâlcene. „Sârboaicele Lijiana Latinovic şi Milena Krstajic au fost bolnave, iar Bianca Voinea este accidentată. Plus că nu am beneficiat nici de serviciile Florinei Diaconu, care va sosi la Vâlcea abia duminică. Aceasta nu a semnat încă prelungirea contractului, dar ne-a promis că va semna pentru încă un an, lucru ce se va întâmpla cu siguranţă duminică“, a completat Vlad. Întrebat dacă obiectivul propus rămâne în picioare, Dorin Vlad a răspuns sec: „CET Govora va avea mereu acelaşi obiectiv, calificarea în play-off, iar acolo ţintim primele patru locuri. Eu spun că în acest an o să reuşim să îndeplinim acest obiectiv“.

Tricolorii au surclasat Elveţia
Naţionala masculină de baschet a României şi-a adjudecat victoria în faţa selecţionatei Elveţiei, scor 83-53, într-un meci al Grupei B din preliminariile Campionatului European din 2009 – Divizia B. Pentru echipa noastră au jucat următorii: Bogdan Popescu (26 de puncte), Virgil Stănescu (15), Paul Helcioiu (11), Cătălin Burlacu (10), Mihai Paul (2), Tudor Dumitrescu (3), Rareş Mandache (4), Levente Szijarto (4), Andrei Căpuşan (2), Cristian Căpuşan (6), Ionel Drăguşin, Dan Păltinişanu. De la elveţieni s-au remarcat V. Wegmann şi D. Ramseier, fiecare marcând zece puncte. Viitoarea confruntare a baschetbaliştilor români va avea loc mâine, în deplasare, contra echipei similare a Albaniei. În celălalt meci al Grupei B, Belarus a învins Albania cu scorul de 92-46. În preliminariile Campionatului European din 2009 – Divizia B sunt trei grupe. La turneul final se vor califica ocupantele primului loc din fiecare grupă şi selecţionata de pe poziţia a doua cu cel mai bun punctaj.

Gazeta de Sud este un ziar independent care are ca scop sprijinirea comunităţii oltenilor şi a valorilor acesteia. În cei 24 de ani de existenţă, a devenit cel mai citit cotidian regional din România.
Exit mobile version