10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportLista indisponibilelor de la Oltchim se micşorează

Lista indisponibilelor de la Oltchim se micşorează

În etapa a doua a Ligii Naţionale de handbal feminin, Oltchim poate conta şi pe serviciile internaţionalei de tineret Adriana Ţăcălie. Aceasta a fost uşor accidentată şi a fost menajată pentru meciul cu HCM Roman, când a stat în tribună. Peste o săptămână va reveni la antrenamente şi Adriana Nechita, dar aceasta are şanse minime să joace în derbiul campionatului din runda a treia, contra Braşovului. Ivica Rimanic are însă soluţii pe extremă, după ce fosta rulmentistă, Elena Avădanii, a semnat un contract valabil pentru un sezon, cu drept de prelungire pe alte două. Altă handbalistă cu probleme medicale, Valeria Motogna Beşe, a plecat în Germania, la Kiel, acolo unde va fi supusă unei intervenţii chirurgicale la ligamente, care o va ţine departe de teren în acest tur de campionat. Duminică seară, şase handbaliste de la Oltchim au organizat o mică petrecere în care şi-au serbat zilele de naştere. „De obicei, fiecare face cinste atunci când îşi serbează ziua de naştere, dar acum a fost altfel pentru că majoritatea fetelor au fost plecate cu lotul la Olimpiada din China şi nu a fost timp“, a spus „vicele“ Petre Berbecaru. Adina Meiroşu, Narcisa Lecuşanu, Gabriella Szucs, Ramona Maier, Talida Tolnai şi Raluca Ivan şi-au invitat colegele într-un local vâlcean, unde s-au distrat timp de câteva ore.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS