5.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportŞtiinţa nu crede în lacrimile Timişoarei

Ştiinţa nu crede în lacrimile Timişoarei

Finanţatorul Adrian Mititelu i-a avertizat pe jucătorii alb-albaştri să nu plece urechea la ceea ce se întâmplă pe Bega şi să ia în serios meciul cu bănăţenii.

La câteva zile după ce antrenorul Nicolo Napoli atenţiona asupra dificultăţii partidei cu FC Timişoara, a venit rândul patronului Universităţii să tragă semnalul de alarmă. „Să fim serioşi! Nu retrage Marian Iancu pe Poli din campionat. Ar fi cea mai mare ţeapă să desconsiderăm Timişoara sâmbătă. Se înşală amarnic cei care cred că Iancu riscă să piardă câteva milioane de euro doar din cauza unei penalizări de şase puncte. Vor fi foarte motivaţi sâmbătă şi vom avea un meci foarte greu“, a avertizat Adrian Mititelu duminică seară, într-o intervenţie telefonică la Radio Oltenia Craiova.
Acesta a încercat să explice şi cum stă treaba cu suporterii, considerând că nu are nici cea mai mică vină pentru că fanii olteni nu au fost lăsaţi să intre la meciul cu Dinamo. „Am ajuns să fiu eu scos principalul vinovat pentru oprirea suporterilor Craiovei la intrarea în Bucureşti. Vă daţi seama ce puternic am ajuns? Un grup de 100 de fani mă consideră mai rău decât Staicu sau Neţoiu. La meciul cu Poli nu cred că vor fi incidente, acei suporteri care mă înjură vor avea o mare surpriză, pentru că vor fi huiduiţi de tot stadionul. Toţi zic că n-au nimic cu jucătorii şi că-i felicită pentru cum se dăruiesc în teren. Dar acea echipă cine a construit-o? Neţoiu? Dacă nu eram eu la Craiova, nu exista această echipă! Sper să înţeleagă şi ei că s-au dus vremurile când se amestecau galeria şi Poştaşul în treburile echipei“, a ripostat Mititelu.

Atac la naţională

Mititelu a vorbit şi despre înfrângerea României în faţa Lituaniei, considerând că atmosfera de la lotul naţional îi „strică“ pe jucători. „Nu mă deranjează prea mult că e haosul ăsta acolo, pentru că noi creştem uşor-uşor. Lăsaţi-i pe ei să facă naţionala cu Florentin Petre, cu Roşu, că am auzit că vor să-l cheme acum. Oricum, dacă îi ia pe jucătorii noştri la naţională, îi strică. Dacă băieţii mei stau pe acolo, îi contaminează şi pe ei. Mai dau de impresari care le sucesc minţile, li se mai sugerează câte o chestie… Oricum, sunt convins că, în maximum doi ani, echipa naţională vom fi noi. Vom fi echipa naţională sau cel puţin una virtuală, pentru că poate nu vor vrea alţii să fim cea reală“, a mai spus Mititelu.
Acesta consideră că o selecţionată a jucătorilor din campionatul intern ar fi bătut fără probleme Lituania, adăugând: „Nu vedeţi că unii jucători nu mai au tragere de inimă? Trebuie sânge proaspăt, oameni dornici de performanţă“.
Singurul alb-albastru convocat la echipa naţională a fost Florin Costea, fotbalist care nu a prins nici măcar banca de rezerve, însă nu ar fi exclus ca el să intre mâine, cu Insulele Feroe. Situaţia naţionalei, dar şi a lui Costea au fost comentate de colegul său de club, Mircea Bornescu. „Lituanienii au dat nişte goluri imparabile, care nu cred că puteau fi evitate nici de zece portari. Au fost nişte execuţii ajutate şi de caracteristicile mingii cu care s-a jucat. Lovită corect, acea minge prinde o viteză şi are un efect înşelător pentru portar. Despre Florin Costea, îmi pare rău că nu a fost inclus în lotul de 18, dar asta este viaţa. Sper doar că va juca în meciul cu Insulele Feroe, pentru că Florin este un jucător care poate face diferenţa în orice partidă“, a afirmat Bornescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII