11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportSCM îşi prezintă lotul de handbaliste

SCM îşi prezintă lotul de handbaliste

Echipa feminină de handbal SCM Craiova îşi va prezenta astăzi lotul pentru noul sezon al Diviziei A într-un meci amical în compania formaţiei KZN Slatina, proaspăt promovată în Liga Naţională. Partida va începe la ora 17.30, în Sala Sporturilor din Bănie.
Noutăţile din echipa pregătită de Gheorghe Sbora sunt patru jucătoare de la DWAR Craiova, Prună, Ioviţă, Bircină şi Momârleanu, dar şi o jucătoare experimentată, Roxana Gheorghiu Stănişor (34 de ani), handbalistă care de-a lungul carierei a trecut pe la echipe precum Rapid Bucureşti şi Oltchim Râmnicu Vâlcea.
Trecerea celor patru jucătoare de la DWAR la concitadina SCM a fost posibilă după ce DWAR s-a retras un sezon din Divizia A. În schimb, faţă de campionatul trecut, în echipa SCM Craiova nu se mai află portarul Ghilă şi jucătoarea de câmp Ţichelea. SCM şi KZN Slatina, formaţiile care în sezonul trecut au luptat cot la cot pentru promovare, au mai disputat marţi un amical, la Slatina, în care s-a impus echipa din Bănie, scor 36-32.
Divizia A feminină debutează pe 14 septembrie, iar SCM face parte din seria B, alături de formaţiile Universitatea Reşiţa, Milostars Drobeta Turnu Severin, Mureşul Târgu Mureş, Dolchimex Caracal, Transilvania Târgu Mureş, Viitorul Mediaş şi Universitatea Timişoara. Elevele lui Sbora vor susţine primul meci pe teren propriu, în compania formaţiei din Timişoara. Tot pe 14 septembrie va debuta şi Liga Naţională feminină, iar KZN Slatina va evolua în runda inaugurală în deplasare, pe terenul formaţiei CSM Cetate Devatrans.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS