Acasă Sport Energia a câştigat turneul de la Târgu Jiu

Energia a câştigat turneul de la Târgu Jiu

Echipa condusă de Sorin Toacsen şi-a adjudecat Cupa „Energia“, după ce s-a impus în toate cele trei jocuri ale turneului amical din oraşul lui Brâncuşi.

Chiar dacă echipa de handbal masculin Energia Pandurii Târgu Jiu s-a prezentat pentru prima dată în faţa propriilor spectatori înaintea unui sezon cu pretenţii de cupe europene, interesul a fost destul de scăzut, asta şi din cauza cotei modeste a adversarilor. Cu Sorin Toacsen doar în rol de antrenor, gruparea gorjeană a câştigat fără emoţii cele trei jocuri de verificare, 26-22 cu Uztel Ploieşti, 32-23 cu CSM Bistriţa şi 35-29 cu CS H&V Piteşti, adjudecându-şi, cu punctaj maxim, Cupa „Energia“. Următoarele locuri au fost ocupate, în ordine, de Uztel Ploieşti (33-25 cu CS H&V Piteşti şi 28-29 cu CSM Bistriţa), CS H&V Piteşti (32-26 cu CSM Bistriţa) şi CSM Bistriţa, toate cu câte două puncte, despărţite de golaveraj.
Energia Pandurii va mai disputa trei jocuri de verificare în această săptămână, ocazie cu care vor fi prezentate lotul şi noul echipament pentru sezonul 2008-2009. „Am organizat turneul de la Târgu Jiu, l-am câştigat şi acum avem moral să atacăm următoarele meciuri de pregătire, cu Universitatea Craiova, o echipă cu tradiţie care încearcă să se ridice, şi cu lotul de juniori de la Sighişoara, şi să ajungem la un vârf de formă maximă pe 6 septembrie“, a spus Toacsen.
În ciuda victoriilor obţinute, tehnicianul s-a declarat nemulţumit de eficienţa jucătorilor săi. „Nu sunt mulţumit de finalizare şi de momentele de aruncare la poartă, care depind de tehnica fiecărui jucător. Dacă băieţii nu se implică sau nu se concentrează la maximum în momentul şutului sau al alegerii unui anumit procedeu nu mai este treaba mea. Nu mă interesează cum aruncă, principalul este să intre mingea în poartă“, a completat tehnicianul gorjenilor.

„Sunt lămurit în privinţa lotului de 14“

Cu două săptămâni înaintea startului sezonului 2008-2009, Sorin Toacsen a stabilit deja lotul cu care va aborda jocul cu CSM Oradea, din prima etapă. Motoi, Rădulescu, Ghiră, R. Costel, Roşu şi Păiuş nu intră, deocamdată, în planurile tehnicianului, ultimul din cauza unei accidentări. Şi Enache este indisponibil, astfel că partida cu Oradea va fi abordată de Toacsen, Iordan (portari) – Apolzan, Năftănăilă, Veljkovic, V. Popescu, Stanciu, Giotoiu, Mrakic, Truică, Murtaza, Stojanovic, Mazilu şi Florea. „Sunt 100% lămurit în privinţa lotului de 14. Dacă nu vor fi accidentări, aceştia se vor afla pe teren în prima etapă a sezonului viitor“, a punctat Toacsen. „Trebuie să ne vedem de interesele echipei şi să folosim cei mai buni şi mai în formă jucători pentru a câştiga orice meci. Unii dintre nou-veniţi mi-au făcut o impresie bună, alţii nu suficient de bună pentru a putea juca. Mai avem două săptămâni la dispoziţie să reglăm toate treburile şi echipa să debuteze cu dreptul în noul sezon“, a conchis antrenorul Energiei.

Exit mobile version