10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportNicolo Napoli se gândeşte la podium

Nicolo Napoli se gândeşte la podium

Pentru partida de astăzi cu Oţelul Galaţi oltenii nu au decât un singur gând, victoria. Antrenorul Ştiinţei, Nicolo Napoli, este convins că elevii săi vor face totul pentru a obţine cele trei puncte, mai ales acum când vor avea de partea lor şi publicul. Italianul nu vrea să-i dezamăgească pe suporteri şi îşi doreşte victoria pentru ca Universitatea să nu piardă contactul cu primele locuri ale clasamentului. „Vom întâlni o echipă în formă, de fapt, liderul Ligii I, care joacă tactic foarte bine, dar noi avem nevoie neapărat de victorie, dacă vrem să nu pierdem contactul cu primele locuri. Nu este important să avem atât de multe ocazii cum a fost cu Farul, m-aş mulţumi să înscriem din cele pe care ni le creăm, să fim mai speculanţi“, a afirmat Napoli. „Vom avea un atu în plus la acest meci, prezenţa fanilor, care ne-au lipsit până acum şi ne dorim să ne poarte spre victorie, aşa cum ştiu ei cel mai bine să o facă. Desigur, şi noi promitem să nu-i dezamăgim. Căldura, în schimb, va fi un adversar dificil, dar la fel de cald va fi şi pentru oaspeţi“, a mai spus italianul, care a anunţat că este posibil să facă unele modificări în formula de start, pentru ca tinerii de pe banca de rezerve să se maturizeze mai repede.
La rândul său, fundaşul Joshua Rose, marcatorul din Gruia, crede că Ştiinţa poate obţine astăzi cele trei puncte. „Pentru noi este un meci foarte greu, întâlnim liderul, o echipă în formă, însă cred că putem să învingem. Cred că Gabriel Paraschiv este cel mai periculos jucător din Liga I şi trebuie să fim foarte atenţi la el, dar nu trebuie să-i neglijăm nici pe ceilalţi jucători ai Oţelului. Este foarte important faptul că vin şi spectatorii, pentru că noi, de la meciul cu Steaua, n-am mai jucat cu suporteri şi vom fi şi mai motivaţi“, a spus australianul, care a vorbit pentru prima dată în limba română, susţinând că a învăţat de la conaţionalul său, Josh Mitchell.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS