12 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportMutu deschide drumul spre grupe

Mutu deschide drumul spre grupe

Atacantul român a marcat primul gol al meciului pe care formaţia sa l-a câştigat, cu 2-0, în faţa Slaviei Praga, în manşa întâi a turului al treilea preliminar al Champions League.

Echipa la care evoluează atacantul român Adrian Mutu, AC Fiorentina, a început cu dreptul drumul către grupele Ligii Campionilor. Marţi, în prima manşă a turului al treilea preliminar al Champions League, gruparea din Florenţa a învins cu 2-0 (1-0) echipa cehă Slavia Praga, „Briliantul“ fiind cel care a deschis scorul. Atacantul român a marcat în minutul trei, când a transformat o lovitură liberă de la aproximativ 20 de metri, lateral-stânga. Golul al doilea a fost înscris de Gilardino, în minutul 58, italianul trimiţând mingea cu capul în poartă, de la şase metri. Cei doi au fost înlocuiţi în minutul 76 cu Osvaldo, respectiv Pazzini.
Slavia şi Fiorentina vor disputa partida decisivă pentru accederea în grupele celei mai importante competiţii fotbalistice europene intercluburi pe 27 august, de la ora 21.45, la Praga.

Prandelli: Apreciez spiritul de sacrificiu al lui Mutu

Tehnicianul formaţiei viola, Cesare Prandelli, a spus, după victoria cu Slavia, că este mulţumit de jocul echipei, remarcând „spiritul de sacrificiu“ al lui Adrian Mutu.
„S-a terminat, practic, doar prima repriză, mai este şi a doua parte a meciului. Sunt foarte mulţumit de comportamentul echipei. Gilardino a jucat foarte bine, nu a greşit nici o minge. Mutu a reuşit să marcheze, dar l-am văzut că a fost la dispoziţia echipei. Am apreciat foarte mult spiritul său de sacrificiu. Trebuie să-i felicit şi pe preparatorii fizici, care mi-au oferit o echipă a Fiorentinei în formă, exact când am avut nevoie“, a menţionat Cesare Prandelli.
Autorului celui de-al doilea gol al Fiorentinei, Alberto Gilardino, l-a felicitat şi el pe atacantul român: „Adrian mi-a pavat drumul, dar am alergat în continuare pentru a putea câştiga. M-am adaptat la Fiorentina şi stilul este asemănător cu ceea ce jucam la Parma“.

Gazzetta dello Sport: Mutu a marcat un gol de poveste

Prestigiosul cotidian Gazzetta dello Sport a scris că Adrian Mutu a marcat un gol de poveste în meciul pe care Fiorentina l-a câştigat în faţa formaţiei Slavia Praga.
„După doar trei minute, Mutu a transformat o lovitură liberă acordată de arbitrul Webb după un fault asupra lui Gilardino. Mutu a marcat un gol de poveste, iar Fiorentina a avut un joc spectaculos“, a notat sursa citată.
„Mutu şi Gilardino au fost implacabili. Într-o noapte magică, ambii atacanţi artişti ai Fiorentinei au marcat pentru 2-0. Prandelli a condus foarte bine echipa şi victoria este o confirmare, dacă mai era nevoie, a somptuoasei campanii de achiziţii pe care au reuşit-o fraţii Della Valle“, a adăugat Gazzetta dello Sport. Site-ul violanews.com i-a acordat lui Mutu nota 6,5, în timp ce fiorentina.it l-a notat pe atacantul român cu şapte.
„Mutu a trimis mingea în poartă, cu o lovitură liberă de campion. Nu este într-o stare fizică foarte bună, dar rămâne periculos“, a scris fiorentina.it.
Fiorentinanews.com l-a notat pe Mutu cu şapte: „S-a remarcat exclusiv la lovitura liberă din minutul trei, care a deschis drumul victoriei şi, poate, al calificării. În rest, nu sunt multe urme ale prezenţei sale în teren“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU