14 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024

Scurte ştiri

Criminal la 16 ani

Lucian Hoară, de 16 ani, din Hunedoara, şi-a ucis prietena, de aceeaşi vârstă, în apartamentul în care locuia împreună cu familia lui. Potrivit anchetatorilor, băiatul i-a tăiat jugulara fetei şi a lăsat-o într-o baltă de sânge. Şeful Serviciului de Medicină Legală Hunedoara, dr. Dan Mărculescu, a precizat că „victima prezenta o plagă tăiată, cu secţiune de carotidă şi jugulară“. Fata a murit în urma unei hemoragii puternice, iar criminalul i-a acoperit faţa cu o pernă. Cadavrul fetei de 16 ani a fost descoperit de un prieten al lui Lucian, care era în camera alăturată şi care a declarat poliţiştilor că nu a auzit nimic pentru că asculta muzică. Vecinii spun că prietenul lui Lucian a bătut la uşile lor, după ce a descoperit cadavrul fetei, iar poliţiştii l-au găsit imediat pe criminal. După ce a săvârşit crima, băiatul s-a dus la serviciu la mama sa şi i-a povestit totul.

Lucian Hoară a fost arestat imediat de poliţişti, pe numele său fiind emis un mandat de 24 de ore.

Diana MITRACHE

 

S-a spânzurat de clanţa uşii

O femeie de 56 de ani, din Mehedinţi, s-a spânzurat de clanţa uşii ieri, în jurul orei 10.30. Mehedinţeanca a suferit în urmă cu două luni o intervenţie chirurgicală de hernie, iar din cauze neelucidate operaţia s-a infectat, medicii hotărând să o supună iarăşi unei intervenţii chirurgicale. Speriată că va trebui să se opereze din nou, femeia a făcut rost de sfoară, şi-a înfăşurat-o în jurul gâtului şi s-a agăţat cu capul de clanţa de la uşă, unde şi-a găsit sfârşitul. Femeia a fost găsită spânzurată de o vecină, care venise să o vadă, pentru că ştia că este bolnavă. Trupul femeii a fost transportat la morgă pentru autopsie, iar poliţia a declanşat o anchetă pentru a afla condiţiile în care a avut loc sinuciderea.

Alin GHICIULESCU

 

Un şofer beat a accidentat grav un pieton

Un bărbat care se plimba pe o stradă din oraşul Brezoi, judeţul Vâlcea, a fost lovit de un şofer băut, care a pierdut controlul maşinii.

Marţi, în jurul orei 19.00, Gabriel D., de 40 de ani, din Bucureşti, conducea un autoturism Opel pe strada Vultureasa, şi pentru că nu a adaptat viteza de deplasare într-o curbă la stânga, a intrat în derapaj şi a pierdut controlul volanului. Maşina a pătruns pe trotuar şi l-a lovit pe Vasile C., de 47 de ani, din localitate. În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală gravă a pietonului, care a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea, urmând să fie transferat la Spitalul Municipal Bucureşti. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat, şi i-au fost recoltate probe de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Mădălina MITROI

 

Grenadă lângă şcoală

O grenadă defensivă de mână, rămasă neexplodată din al doilea război mondial, a fost descoperită într-un canal din apropierea Şcolii Generale din satul Mologeşti, comuna Laloşu, judeţul Vâlcea. Muniţia a fost găsită de câţiva oameni care executau lucrări de igienizare în preajma unităţii de învăţământ. Grenada a fost ridicată de angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru“ (ISU) Vâlcea. În urma cercetărilor, aceştia au stabilit că muniţia datează din cel de-al doilea război mondial, iar în momentul descoperirii grenada era ruginită, dar avea încărcătură explozivă. După cercetarea zonei cu aparatura din dotare, grenada a fost ridicată şi urmează să fie distrusă în poligon.

Alina STATE-FULGER

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS