10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportNegrilă spune că merita să joace finala Cupei UEFA

Negrilă spune că merita să joace finala Cupei UEFA

„Negoro“, care astăzi îşi aniversează ziua de naştere, consideră că Ştiinţa a fost cea mai în formă echipă din ediţia ’82/’83 a Cupei UEFA, oltenii fiind stopaţi, în semifinale, de Benfica.

Nicolae Negrilă este considerat unul dintre cei mai buni apărători români din generaţia lui, Sorin Cîrţu susţinând, cu argumente, că „Negoro a fost cel mai bun fundaş dreapta din România, un adevărat fotbalist, care ştia să facă nu numai faza de apărare, ci şi pe cea de atac. La ceilalţi fundaşi dreapta – Sătmăreanu II ş.a. -, diferenţa dintre calităţi şi defecte era destul de apropiată, pe când la «Negoro» era mare. Avea multe calităţi fotbalistice, plus un suflet deosebit, inimos. A rămas în istoria Craiovei Maxima prin golul înscris cu Kaiserslautern, care ne-a calificat în semifinala Cupei UEFA 1982/1983“.
Pe 16 martie 1983, Universitatea învingea cu 1-0 pe Kaiserslautern, printr-un gol istoric marcat de Negrilă în minutul 82, eliminând astfel echipa lui Briegel şi calificând Craiova în semifinala Cupei UEFA, o premieră pentru fotbalul românesc.
De atunci, „Negoro“ tot povesteşte despre isprava lui, despre acea calificare istorică sărbătorită aproape toată săptămâna aceea. Peste două săptâmâni, Craiova ţinea piept Benficăi (0-0 la Lisabona), dar în retur, pe „Central“, lusitanii au reuşit un egal, 1-1, cât o calificare în finala Cupei UEFA, meci în care Negrilă nu a jucat, fiind suspendat. Finala acelei ediţii s-a jucat între Anderlecht şi Benfica şi a fost câştigată de echipa belgiană.

Eram 11 internaţionali la Universitatea

Peste ani, „Negoro“ avea să declare despre acel meci retur, Universitatea – Benfica 1-1, în care echipa olteană n-a mai avut prospeţimea din meciurile anterioare: „A nu se uita faptul că Universitatea a fost angrenată în acel sezon ’82/’83 pe patru fronturi! Campionat, Cupa României, naţionala A şi Cupa UEFA. Şi în toate aceste competiţii noi am jucat, adică nu ne-am jucat de-a fotbalul. Au fost perioade în care am avut şase meciuri tari, cu miză deosebită, într-o lună. Cât puteai să rezişti? Eram 11 internaţionali la Craiova, dintre care opt jucam!“.
Trebuie reamintit faptul că returul Universitatea – Benfica (1-1) s-a jucat după trei zile de la partida România – Italia 1-0, meci în care Ştiinţa a avut în teren şase internaţionali, plus alţi câţiva pe margine (Negrilă, Crişan), iar potrivit zvonurilor, tricolorii ar fi fost vitaminizaţi puternic, informaţie negată însă de selecţionerul de atunci, Mircea Lucescu.
Negrilă a completat (din volumul „Frumoşii nebuni ai Craiovei Maxima“): „Un element determinant însă l-a avut întâmplarea din noaptea de după meciul naţionalei cu Italia, atunci când, în loc să rămânem la Bucureşti pentru a doua zi, am fost trimişi (la Craiova – n.r.) cu un nenorocit de autocar. Acesta s-a defectat noaptea… Am ajuns în dimineaţa zilei de duminică frânţi. De aici porneşte moleşeala noastră. Această eliminare (cu Benfica – n.r.) este cea mai mare supărare. Consider şi acum că am avut numai ghinion. Meritam să jucăm finala cu Anderlecht, am fost echipa cea mai în formă în acea ediţie de Cupa UEFA. Aveam alte şanse în finală, poate o câştigam! Aveam şi eu drept de joc, poate se refăcea şi Donose, alta ar fi fost situaţia“.
Astăzi, eroul calificării Ştiinţei în semifinala Cupei UEFA împlineşte 54 de ani. La mulţi ani! El este angajat la Regia de Termoficare Craiova, iar la clubul Universitatea se află, alături de coechipierii săi Beldeanu şi Donose, la departamentul de scouting.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

8 COMENTARII