11.4 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportŞahtior a câştigat Supercupa Ucrainei

Şahtior a câştigat Supercupa Ucrainei

Pe stadionul „Vorskla“ din Poltava s-a disputat marţi seară Supercupa Ucrainei, între echipa pregătită de Mircea Lucescu, Şahtior Doneţk, şi marea sa rivală, Dinamo Kiev. Partida, care a fost arbitrată de germanul Wolfgang Stark, a fost câştigată de formaţia din Doneţk, cu 6-4, după executarea loviturilor de departajare. Fundaşul român Răzvan Raţ a fost integralist la Şahtior, în timp ce mijlocaşul Tiberiu Ghioane a evoluat pentru Dinamo Kiev până în minutul 62, când a fost înlocuit cu Aliev.
Formaţia din capitala Ucrainei a deschis scorul în minutul 6, prin Milevsky, iar Şahtior a egalat prin Cigrinski, în minutul 38.
La finalul primelor 90 de minute de joc, scorul a fost egal, 1-1, şi s-a trecut la executarea loviturilor de departajare, unde Şahtior s-a impus cu 5-3. Răzvan Raţ a marcat al doilea gol al lui Şahtior din seria loviturilor de departajare. Echipa lui Mircea Lucescu a cucerit primul trofeu al sezonului şi al treilea din acest an, după titlul de campioană şi Cupa Ucrainei.
Tehnicianul român a utilizat în partida de marţi seară următoarea formaţie: Khudzhamov – Srna, Cigrinski, Kucher, Raţ – Hubschman, Duljai, Willian (Brandao ’46), Ilsinho (Jadson ’71) – Fernandinho, Selezniov (Hladkiy ’71).
La rândul său, tehnicianul lui Dinamo Kiev, Iuri Semin, a apelat la următorii jucători: Shovkovsky – Betao, Mykhalyk, Diakhate, Nesmachny – Yussuf, Vukoevic, Ghioane (Aliev ’62), Ninkovic – Shatskikh, Milevsky (Yarmolenko ’81).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS