17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSportCraiovenii Lili Popescu şi Mircea Bogdan nu merg la Olimpiadă

Craiovenii Lili Popescu şi Mircea Bogdan nu merg la Olimpiadă

Lotul de atletism al României va pleca la Jocurile Olimpice de la Beijing cu doi sportivi mai puţin, adică 18, în loc de 20. Vestea tristă este că ambii sportivi care vor lipsi din delegaţia tricoloră sunt craioveni, Liliana Popescu şi Mircea Bogdan. Motivele pentru care cei doi nu vor urca în avionul care pleacă spre China sunt diferite.
Liliana Popescu, de la CS Olimpic Sport – CSM Craiova, a fost lăsată acasă pentru că este suspectă de dopaj, în timp ce Mircea Bogdan, care ar fi trebuit să ia startul în proba de 3.000 m obstacole, s-a accidentat, acuzând o leziune musculară. Din lot vor mai face parte doar două sportive legitimate la cluburi din Bănie, Mihaela Neacşu (CSM) şi Cristina Vasiloiu (CS Olimpic Sport).
„Am hotărât ca lotul care va merge la Jocurile Olimpice de la Beijing să fie de 18, după accidentarea lui Mircea Bogdan şi suspiciunea de dopaj a Lilianei Popescu. Ei nu au fost înlocuiţi cu alţi sportivi, pentru că nu mai avem atleţi cu baremul A îndeplinit. Dacă aveam, trimiteam 20“, a explicat Sorin Matei, preşedintele Federaţiei Române de Atletism.
Din lot mai fac parte Ancuţa Bobocel (3.000 m), Luminiţa Talpoş (maraton), Ionela Târlea (400 m garduri, 200 m), Constantina Diţă Tomescu (maraton), Lidia Şimon (maraton), Cristina Casandra (3.000 m obstacole), Adelina Gavrilă (triplusalt), Nicoleta Grasu (disc), Ana Maria Groza (20 km marş), Anca Heltne (greutate), Felicia Ţilea Moldovan (suliţă), Angela Moroşanu (400 m garduri), Bianca Perie (ciocan) şi singurul atlet, Marian Oprea (triplusalt).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS