14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportBC Vâlcea se poate desfiinţa

BC Vâlcea se poate desfiinţa

Cu doar o săptămână înainte de data-limită de înscriere în Divizia A, 14 iulie, soarta echipei de baschet masculin BC Râmnicu Vâlcea este incertă. Încă din momentul promovării, au început problemele la echipă. După primul sezon în Divizia A, s-a dat vina pe lipsa de experienţă la acest nivel şi pe tinereţea tehnicianului Cristi Achim. După cel de-al doilea sezon, vina, în opinia finanţatorului Nicu Enache, este în totalitate a jucătorilor care, spune el, nu au valoare. Însă, după cum spun cei care sunt sau au fost apropiaţi ai BC Vâlcea, vina pentru situaţia incertă a echipei aparţine preşedintelui Mircea Biţă, om fără experienţă în sport sau în conducerea unui club de sport.
Pentru ca echipa vâlceană să evolueze şi în acest sezon în prima divizie, clubul trebuie să strângă până pe 14 iulie 300.000 de euro. Se pare că Nicu Enache nu vrea să mai investească în echipă de unul singur, iar căutările altor surse de venit nu au dat roade. În urmă cu două săptămâni, ultima dată când preşedintele Biţă a mai răspuns la telefon, acesta declara: „S-a cerut ajutorul Primăriei Râmnicului, consiliului judeţean, am căutat sponsori din diferite domenii, nimeni nu a fost interesat. Primăria a spus că ne ajută, dar în nici un caz cu suma aceasta“. După această declaraţie, Mircea Biţă a dispărut din peisaj.
Dacă se vor găsi bani necesari pentru încă un sezon în prima divizie, doi dintre cei mai buni jucători din sezonul trecut vor rămâne la Vâlcea. Chiar dacă au oferte „pe bandă rulantă“, extrema Isleam Shenai şi fundaşul Silviu Lupusavei sunt dispuşi să aştepte. Shenai este curtat serios de CSU Braşov, care îi oferă un salariu mult mai mare decât cel pe care îl primeşte la Vâlcea.
Nu acelaşi lucru se poate spune şi despre Cristi Achim, acesta fiind decis să nu mai continue cu echipa pe care a promovat-o, atâta timp cât nu se va schimba conducerea clubului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS