16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportPandurii, apţi pentru noul sezon

Pandurii, apţi pentru noul sezon

O singură pretenţie a avut antrenorul Eugen Neagoe de la fotbaliştii săi când s-a încheiat sezonul trecut: să-şi rezolve problemele medicale, iar aceştia s-au conformat. Fundaşul dreapta Sergiu Mândrean, care a ratat tot minireturul din cauza unor probleme la genunchi, este apt din punct de vedere medical şi a reintrat în programul normal de pregătire, la fel ca Alexandru Păcurar. „Păcurar şi-a rezolvat problemele medicale, a făcut tratament toată vară şi acum este apt sută la sută“, a spus preşedintele Marin Condescu. Singurul care se antrenează după un program separat este Liviu Mihai, operat la ligamentele încrucişate, atacantul urmând să revină pe teren abia în septembrie. Căpitanul Florin Stângă nu se mulţumeşte cu antrenamentele coordoante de secunzii lui Neagoe, fiind singurul pandur care lucrează suplimentar după fiecare şedinţă de pregătire.

Zamfir, în probe la Oţelul

Cele două achiziţii ale pandurilor, Adrian Nalaţi şi Cosmin Tilincă, se pregătesc la Târgu Jiu, duminică fiind aşteptat şi portarul Răzvan Stanca. „Nalaţi şi Tilincă au semnat, ne-am înţeles cu ei pe patru ani. Stanca urmează să semneze duminică, atunci când vine la Târgu Jiu. Ne-am înţeles cu clubul şi îl aşteptăm să intre în programul echipei“, a declarat Condescu. Acesta a confirmat faptul că Vidakovic şi Voicu au oferte de transfer, primul fiind dorit de FC Vaslui şi de Gaz Metan Mediaş. Alt jucător al pandurilor, Gabriel Zamfir, se află în probe la Oţelul Galaţi, acesta nereuşind să debuteze în Liga I sub conducerea lui Neagoe sau a lui Teixeira. Antrenorul Eugen Neagoe are sarcină să stabilească săptămâna viitoare, când revine din Elveţia, lotul cu care va aborda sezonul 2008-2009. „Eu nu am nici un cuvânt de spus în privinţa jucătorilor care rămân şi nici a celor care pleacă. Eu trebuie să găsesc soluţii“, a precizat Condescu.

Vasiljevic, în cărţi la Pandurii?

Fundaşul stânga al echipei UTA Arad, Nikola Vasiljevic, ar putea fi înlocuitorul ivorianului Djakpa, plecat la Bayer Leverkusen. Preşedintele Marin Condescu a spus că a negociat la Belgrad cu jucători de la UTA, singurii sârbi ai arădenilor fiind Vasiljevic şi Boban Stojanovic.
Alt fotbalist pe care Eugen Neagoe l-ar dori la Târgu Jiu este ivorianul Mariko Daouda, însă soţia fotbalistului refuză să mai revină în România. Alt arădean dorit la Târgu Jiu a fost Hidişan, însă acesta trebuie să-şi rezolve problemele cu UTA pentru a ajunge sub comanda lui Neagoe, preţul lui fiind destul de piperat pentru potenţialul financiar al clubului Pandurii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS