11.2 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportElveţia, matematic eliminată

Elveţia, matematic eliminată

Elveţia – Turcia 1-2
Stadion „St. Jakob-Park“
, Basel, spectatori 40.000.
Au marcat: Hakan Yakin 32' / Semih Şentürk ’57, Arda Turan ’90+2.
Elveţia: Benaglio – Lichtsteiner, Müller, Senderos, Magnin – Behrami, Inler, Fernandes (Cabanas ’76), Barnetta (Vonlanthen ’66) – Hakan Yakin (Gygax ’85), Derdiyok. Antrenor: Jakob Kuhn.
Turcia: Volkan Demirel – Hamit Altintop, Emre Aşik, Servet Cetin, Hakan Balta – Karadeniz (Semih Şentürk ’46), Aurelio, Arda Turan – Tumer Metin (Mehmet Topal 46) – Nihat Kahveci (Kazim Kazim 85), Tuncay Şanli. Antrenor: Fatih Terim.
Cartonaşe galbene: Derdiyok / Şanli, Aurelio, Balta.
Au arbitrat: Lubos Michel – Roman Slysko, Martin Balko (toţi din Slovacia).

Visele elveţienilor de a ajunge în sferturile de finală ale Campionatului European au fost spulberate de Turcia, care s-a impus cu 2-1. După ce au pierdut primul meci, cei doi antrenori au făcut schimbări. La turci au apărut pe teren Karadeniz, Metin, Arda Turan şi Emre Aşik, iar la elveţieni, Hakan Yakin i-a luat locul lui Frei, iar Derdyiok, pe cel al lui Steller.
După 25 de minute anoste, elveţienii şi-au creat prima ocazie prin Yakin, care l-a întins bine pe Demirel, portarul turc având o intervenţie bună şi un minut mai târziu, la şutul lui Barnetta. Turcii au avut şi ei o ocazie imensă, când portarul elveţian, Benaglio, a respins în capul lui Arda Turan, dar mingea s-a dus în bară.
Elveţia a deschis scorul în minutul 32. Derdiyok a fost ajutat şi de bălţile de pe teren pentru a opri o minge şi a centrat pentru Hakan Yakin, acesta reluând de la trei metri în plasă.
Fatih Terim a făcut două modificări la pauză, introducându-i pe Sentürk şi Topal. Chiar Sentürk a reuşit golul egalizator în minutul 57, cu o lovitură de cap imparabilă. Elveţienii au avut apoi şansa de a trece din nou în avantaj, după un contraatac cinci contra trei. Până la urmă au înscris turcii, prin Arda Turan, în al doilea minut al prelungirilor, la capătul unei acţiuni personale încheiate cu un şut de la 16 metri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS