24.3 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportBornescu stă la Ştiinţa pentru suporteri

Bornescu stă la Ştiinţa pentru suporteri

Chiar dacă a avut neînţelegeri cu unii fani alb-albaştri, Mircea Bornescu a anunţat că nu va părăsi Bănia, datorită insistenţelor unor suporteri care l-au sunat şi i-au cerut să rămână la Universitatea. „Am fost plăcut surprins de ataşamentul fanilor. Am primit mai multe telefoane de la suporteri, care m-au rugat să nu plec de la Universitatea. Gestul lor a contat foarte mult pentru mine şi ţin să le mulţumesc pentru că mi-au fost alături. Am încredere că echipa de acum a Craiovei are forţa să prindă o cupă europeană la finalul campionatului“, a spus Bornescu.
Acesta speră să revină la forma bună din perioada în care era chemat la echipa naţională, mai ales că de mâine va avea doi antrenori care se vor ocupa de pregătirea sa, pe Fane Crişan şi Massimo Ferraris, ultimul fiind adus la cererea lui Napoli. „Nu mă interesează pe cine aduce Napoli. Eu mai am doi ani de contract cu Universitatea şi vreau să-l duc până la capăt“, a anunţat Crişan. Fane este aşteptat sâmbătă la reunirea lotului, dar rămâne de văzut cum se va termina această poveste, dacă „neamţul“ va fi convins să-şi rezilieze contractul sau va fi trimis la echipa a doua. Nu ar fi exclus ca Fane Crişan să ajungă în cele din urmă la Gloria Buzău, alături de cumnatul său, Fane Stoica.
În aceste zile se va clarifica şi situaţia altor jucători. În privinţa lui Andrei Ionescu zarurile par aruncate, acesta urmând să se antreneze cu juniorii. „Atâta timp cât Ionescu nu a vrut să semneze un nou contract, nu are cum să intre în vederile noii echipe, el urmând să fie trimis la echipa de juniori“, a anunţat Mititelu.
Atacantul Ovidiu Stoianof a fost rechemat la Ştiinţa, dar va rămâne în lot doar dacă se va găsi o echipă care să dea 300.000 de euro pe Ciprian Tănasă. Dacă Stoianof mai are o şansă, în schimb, lui Gărgălie şi Gîrlă li se caută echipă pentru a fi împrumutaţi, cei doi fiind sub contract cu Universitatea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII