10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportTănasie va boxa pentru titlul intercontinental

Tănasie va boxa pentru titlul intercontinental

Gala în care „Pantera“ va întâlni un pugilist din America Latină este programată pe 14 iulie şi, cel mai probabil, se va desfăşura în Spania, la Castellon sau la Valencia.

Pugilistul craiovean Sorin „Pantera“ Tănasie va disputa pe 14 iulie primul său meci oficial din anul 2008. Campionul european la categoria cocoş va boxa, cel mai probabil, în Spania, pentru titlul intercontinental, în versiunea WBC, dar, deocamdată, nu ştie numele adversarului său. „Mi s-a spus că voi boxa ori cu un brazilian, ori cu alt boxer din America Latină. Datoria mea e să mă pregătesc bine, indiferent de adversar“, a spus ieri Tănasie, la finalul antrenamentului din Parcul „Nicolae Romanescu“.
De pregătirea lui Sorin pentru acest meci se ocupă tot maestrul Vasile Fîntînă, acesta menţionând că elevul său a ajuns să boxeze la gala de pe 14 iulie prin intermediul Antoanetei Obreja, fosta soţie a preşedintelului Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja.
Până la gală, Tănasie are un program de pregătire bine stabilit. „Facem două antrenamente zilnice, iar pe 26 iunie vom pleca în Bulgaria, la Plovdiv, unde Sorin se va pregăti în compania unor boxeri bulgari. Pe 30 iunie vom reveni la Craiova, iar în perioada 1-12 iulie avem programat un cantonament montan la Zărneşti, acolo unde am mers în ultimii ani“, a explicat antrenorul Fîntînă.
Până să afle că va boxa pentru titlul intercontinental, Tănasie, care este manageriat de Doru Petrescu, ştia că trebuie să aibă un meci la o gală organizată de Federaţia Română de Box la Mangalia, însă aceasta a fost amânată.

A primit un tort cu centura

Tănasie a împlinit duminică 28 de ani, iar apropiaţii i-au făcut mai multe cadouri, printre care şi un tort.
„Viitoarea mea soţie, părinţii ei şi naşul, dar şi doi prieteni buni de-ai mei, tot boxeri, mi-au făcut un tort pe care au pus o poză în care eram eu cu centura de campion, obţinută anul trecut. M-a emoţionat darul lor. Nu am făcut excese alimentare, nici chiar seara, când am mers la o nuntă“, a spus pugilistul oltean. „Pantera“ a adăugat că vrea să atragă atenţia presei numai prin performanţele sale sportive, nu prin scandaluri, aşa cum a ieşit în prim-plan în ultimul an. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII