Acasă Sport Naţional a terminat pe locul trei

Naţional a terminat pe locul trei

Echipa Centrului Olimpic de Excelenţă a Handbalului Feminin Românesc, Naţional Vâlcea, a întâlnit sâmbătă, în Sala Sporturilor din Ploieşti, echipa locală CSM. Ploieştencele erau deja lidere în clasamentul seriei, dar şi-au dorit să termine cu o victorie campionatul. Naţional Vâlcea trebuia să câştige meciul pentru a termina pe poziţia a doua. Elevele lui Relu Roşca au început bine jocul cu CSM Ploieşti şi au intrat la pauză în avantaj, 13-12. În partea a doua a întâlnirii, lucrurile s-au întors în favoarea gazdelor, care s-au impus cu scorul general de 26-24.
Naţional Vâlcea a terminat, în primul sezon în Divizia A, pe poziţia a treia a clasamentului, fiind un loc onorabil pentru debut. În ultima rundă din seria B a Diviziei A feminine, SCM Craiova a câştigat jocul din deplasare cu Milostars Severin, scor 32-28 (13-16), iar DWAR Craiova a pierdut pe terenul liderului KZN Slatina, scor 39-28 (19-10).
Clasamentul final arată astfel: 1. KZN Slatina (39 de puncte) – a promovat în Liga Naţională, 2. SCM Craiova (37), 3. Universitatea Timişoara (22), 4. Mureşul Târgu Mureş (19), 5. Milostars Severin (17), 6. Transilvania Târgu Mureş (14), 7. DWAR Craiova (9), 8. Universitatea Reşiţa (6).

Exit mobile version