7.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportLiga Naţională cu 14 echipe

Liga Naţională cu 14 echipe

Adunarea Generală a Federaţiei Române de Handbal (FRH) a stabilit ieri că în sezonul 2008-2009 Liga Naţională, atât la masculin, cât şi la feminin, va cuprinde 14 echipe, nu 12, cum se stabilise la începutul acestui campionat. Deocamdată nu se ştie dacă va fi turneu de baraj între ocupantele locurilor 11 şi 12 din Liga Naţională şi echipele clasate pe locul doi în Divizia A. O decizie în acest sens va fi luată zilele următoare de Comisia Tehnică a FRH. Însă, ce se ştie sigur este că CSM Sfântu Gheorghe, echipă aflată pe locul 13 în Liga Naţională, fără să acumuleze vreun punct, va lua drumul Diviziei A, iar KZN Slatina şi CSM Ploieşti, câştigătoarele celor două serii din divizia secundă, vor promova sigur.
Prezent la Adunarea Generală, Mugur Guşatu vicepreşedintele SCM Craiova, a declarat: „Din ce am auzit, echipa noastră de handbal feminin, care ocupă locul doi în Divizia A, ar trebui să susţină baraj. Dar atât timp cât încă nu am primit o decizie scrisă nu putem spune asta oficial. Dacă oamenii se răzgândesc peste noapte şi nu mai fac baraj?“, a spus Guşatu.
Decizia unei Ligi Naţionale cu 14 echipe nu a fost deloc pe placul preşedintelui FRH, Cristian Gaţu, care a anunţat ieri că nu-şi va mai depune candidatura la viitoarele alegeri pentru şefia federaţiei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS