Acasă Sport Scurte ştiri

Scurte ştiri

Atleţii olteni se pregătesc în Ungaria
Luna aceasta, mai mulţi atleţi români se află într-un stagiu de pregătire în localitatea ungară Debrecen, trimişi de Federaţia Română de Atletism. Doi dintre sportivi provin de la Clubul Sportiv Municipal (CSM) Craiova, Mihaela Neacşu şi Alexandru Ghinea. Mihaela a plecat în cantonament  pe 4 aprilie, însoţită de soţul şi, totodată, antrenorul ei, Marian Neacşu, în timp ce Ghinea a ajuns la Debrecen la începutul acestei săptămâni. Tot în aceeaşi localitate a sosit şi alt antrenor craiovean, Horia Ştef, împreună cu sportivele din lotul naţional de marş al României. „Avem condiţii foarte bune de antrenament. Baza lor sportivă are toate dotările: sală de forţă cu toată aparatura necesară, stadion, păduri, trasee de alergare, saună şi bazine cu apă termală pentru refacere. Vremea e asemănătoare cu cea din România, mai plouă din când în când. Temperatura e în jur de 13-16 grade Celsius“, a povestit ieri antrenorul Marian Neacşu. Delegaţia de atleţi români, din care face parte şi severineanca Ancuţa Bobocel, va reveni în ţară pe 3 mai.

SCM Craiova şi Energia Rovinari, în A
Echipele masculine de baschet SCM-U Craiova şi Energia Rovinari vor juca în sezonul viitor în Divizia A. Decizia a fost luată ieri de Adunarea Generală a Federaţiei Române de Baschet, care a hotărât mărirea numărului de echipe din prima divizie de la 14 la 16. În aceste condiţii, cele două formaţii oltene, ocupante ale primelor două poziţii la turneul final al Diviziei B, sunt promovate în Divizia A indiferent de rezultatele pe care le vor înregistra în play-out. „Gata, suntem în A! Meciurile din play-out, care începe sâmbătă, nu vor mai avea o miză prea mare“, a spus ieri Marius Toma, antrenorul secund al formaţiei din Bănie, cel care a mers la Federaţie însoţit de preşedintele SCM Craiova, Nicu Stoian. „S-a oficializat ceea ce ştiam deja că se va decide. S-a mai stabilit şi sistemul de retrogradare din viitorul sezon, când vor cădea direct două echipe şi vor promova pe cele două locuri, tot direct din Divizia B, alte două echipe“, a precizat Dan Cumpănaşu, preşedintele secţiei de baschet a clubului Energia Rovinari. Şedinţa de ieri de la Federaţie a adus o dublă bucurie pentru clubul SCM Craiova, pentru că s-a hotărât ca şi la feminin să se mărească Divizia A, de la 12 la 14 echipe. Aşadar, şi elevele soţilor Liviu şi Daniela Manea sunt în Divizia A, deoarece s-au calificat la turneul de baraj, programat în luna mai. La fel ca la masculin, rezultatul de la turneul de baraj nu va mai conta prea mult.

Nordiştii au fost mai buni
În Sala „Olimpia“ din Ploieşti a avut loc, luni seară, All Star Game-ul românesc, partidă care s-a bucurat de un real succes. În faţa a peste 2.000 de spectatori, echipa Nordului a învins selecţionata Sudului cu scorul de 170-154. Echipa Nordului, antrenată de Peter Schomers (CSU Sibiu) şi Mihai Corui (BC Mureş), a avut următoarea componenţă: J. Cooley, B. McCCullough (ambii de la BC Mureş), O. Popa, W. Hatcher, D. Clavon (toţi trei de la CSU Sibiu), LeVar Seals, M. Silvăşan, F. Lăpuşte, Z. Krstanovic (toţi de la U Mobideltco Cluj), B. Kabengele, D. Păltinişan (ambii de la BCM Timişoara), T. Dumitrescu (Gaz Metan Mediaş), R. Apostol (CSM Oradea), O. Morariu (CSU Braşov). Cei mai buni marcatori ai Nordului au fost LeVar Seals (35 puncte), Zoran Krstanovic (28) şi Jujuan Cooley (19). De partea cealaltă a „baricadei“, echipa din sud a fost formată din: Ad. Voinescu, B. Popescu, Z. Milovic, D. Pantelic (toţi trei de la Rapid Bucureşti), C. Fometescu, D. Williams (ambii de la Dinamo), P. Helcioiu (BC Argeş Piteşti), R. Elliott, L. Szijarto, A. Cepulis, V. Căruţaşu, R. Griffith (toţi cinci de la Asesoft Ploieşti), A. Căpuşan (CS Otopeni), I. Şenai
(BC Vâlcea). Antrenorii sudiştilor au fost Alexandru Vinereanu (Dinamo Bucureşti) şi Vladimir Arnautovic (Asesoft Ploieşti), iar cei mai buni marcatori, Arvydas Cepulis (34 de puncte), Levente Szijarto (21), Andrei Căpuşan (21) şi Paul Helcioiu (15). Partida a fost arbitrată de Laurenţiu Grigoraş, Marius Ciulin şi Alexandru Olaru. MVP-ul meciului a fost declarat LeVar Seals, în timp ce Arvydas Cepulis a fost câştigătorul concursului de aruncări de trei puncte, el reuşind 18 din cele 25 de aruncări. În concursul de slam-dunk, învingător a fost Brice Kabengele.

Gazeta de Sud este un ziar independent care are ca scop sprijinirea comunităţii oltenilor şi a valorilor acesteia. În cei 24 de ani de existenţă, a devenit cel mai citit cotidian regional din România.
Exit mobile version