10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportObiectivul Universităţii, nouă puncte în cinci meciuri

Obiectivul Universităţii, nouă puncte în cinci meciuri

Antrenorul Nicolo Napoli şi finanţatorul Adrian Mititelu au stabilit că Ştiinţa va lupta în finalul acestui sezon pentru a obţine cel puţin trei victorii, sperând într-o clasare mai bună decât în campionatul trecut.

După ce a anunţat obiectivul pe termen lung al Universităţii Craiova, câştigarea campionatului peste trei sezoane, Adrian Mititelu a stabilit şi traseul pentru acest final de campionat. Patronul Ştiinţei spune că a stabilit împreună cu antrenorul Nicolo Napoli un barem de nouă puncte din următoarele cinci dispute, ultimele ale campionatului. Alb-albaştrii vor întâlni, pe rând, Poli Timişoara, Dinamo, Steaua, Gloria Buzău şi Ceahlăul. „Vin cinci partide extrem de grele. Noi însă ne-am propus să obţinem nouă puncte. Că eu sper la douăsprezece este altceva. Jucăm cu formaţii implicate fie la lupta pentru Cupa UEFA, Poli Timişoara şi Dinamo, fie pentru titlu, cum este Steaua, iar Gloria Buzău şi Ceahlăul – pentru evitarea retrogradării. Deci toate partidele sunt dificile, dar am convenit cu Napoli că putem obţine nouă puncte“, a anunţat Mititelu, fără a preciza dacă prelungirea contractului lui Nicolo Napoli ţine de îndeplinirea acestui obiectiv.
Cât priveşte partida cu Oţelul, patronul juveţilor spune că nu a mai avut emoţii ca la alte meciuri, deşi au fost patru debutanţi pe foaia de joc: Lung Jr., Barbu, Crăciun şi Ologu. „Acum nu mai am emoţii, mi-au trecut, m-am călit. Pentru ce să am? Suntem o echipă fără nici un obiectiv. Nu mai plâng eu pentru nişte puncte pierdute, pentru un egal. Emoţii o să am şi o să sufăr când ne vom lupta la titlu şi vom pierde“, a adăugat Mititelu.

Crăciun, de Cartea Recordurilor

Până să se bucure pentru un nou titlu adus în Bănie, suporterii olteni au avut şansa să voteze pe site-ul oficial al clubului cel mai bun jucător al Ştiinţei la meciul cu Oţelul. Aşa cum era de aşteptat, portarul Silviu Lung Jr. a fost declarat cel mai bun alb-albastru, fiind votat de 50% dintre fani. Pe locul doi a ieşit Cosmin Gângioveanu, care, faţă de meciul de la Cluj, a avut o prestaţie de excepţie, primind 17% din voturi. „Cred că, într-o jumătate de an, Gângioveanu va fi o certitudine. Mai are nevoie totuşi de nişte muşchi şi de meciuri pentru a fi mare. Silviu Lung Jr. are şi el nevoie de patru-cinci kilograme de muşchi şi 25-30 de meciuri, să fie om de bază. A fost o surpriză pentru mine. Şi-a făcut debutul fericit, are şanse mari să-i calce pe urme tatălui sau“, a spus despre cei doi patronul Adrian Mititelu, într-o intervenţie la Radio Oltenia Craiova.
Finanţatorul craiovenilor s-a arătat plăcut surprins şi de tânărul atacant Cătălin Crăciun, povestind cum a ajuns acesta să debuteze la 16 ani la Ştiinţa: „Şansa sa a fost că alţi tineri de la echipa a doua au fost accidentaţi. Gogoşoiu e unul dintre ei. Joi a fost chemat la prima echipă, s-a antrenat o zi şi a jucat în Liga I. Norocul lui. Dar a ştiut să profite. Ne-a surprins pe toţi. Ce i s-a întâmplat e de Cartea Recordurilor! Acum câteva luni juca ţurca pe maidane, iar acum a debutat în prima ligă. Napoli mi-a zis că vede în el un atacant foarte bun“.

Şansă pentru Găman?

Dacă la meciul cu Oţelul, Silviu Lung Jr., Gângioveanu şi Crăciun au avut ocazia să se evidenţieze, la meciul cu Poli Timişoara ar putea fi şansa altor tineri să facă o figură frumoasă. Universitatea Craiova se va putea baza pe Bornescu, Fl. Costea şi Dănănae, jucători de bază în echipa lui Nicolo Napoli, iar în aceste condiţii, mai mult ca sigur, Lung Jr. urmează să iasă din formula de start. Florin Costea va juca probabil vârf, Dina urmând să fie rezervă, în timp ce Gângioveanu are mari şanse să joace pe aripa stângă.
În ceea ce priveşte alcătuirea liniei de fund, din care va lipsi Mitchell, suspendat, ar fi două variante. Napoli îl poate păstra pe Bărboianu pe dreapta, urmând să-l treacă pe Dănănae în centrul defensivei, alături de Stoica. Încă o posibilitate ar fi să joace cu Dănănae pe dreapta, Rose pe stânga, iar în centru să evolueze Stoica şi Valerică Găman. După ce a jucat 23 de minute în meciul cu Oţelul, Valerică ar avea şansă să arate ce poate în faţa unei echipe care visează la cupele europene la finalul acestui campionat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

10 COMENTARII