15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportPuternici pe final

Puternici pe final

Oltenii au arătat şi la Mioveni că au mentalitate de învingători, lucru cu care s-a mândrit şi antrenorul Nicolo Napoli la finalul partidei.
„A fost un meci foarte dificil, eram conştienţi de asta. În prima repriză am luat acel gol din lovitură liberă, dar în partea a doua am dominat jocul, ne-am creat ocazii şi ne-am impus pe merit. Suntem foarte puternici pe final. Băieţii au demonstrat şi de această dată că au o mentalitate de învingători. Acum suntem mai liniştiţi cu aceste trei puncte luate astăzi (ieri – n.r.)“, a afirmat tehnicianul Ştiinţei. Patronul Adrian Mititelu nu a ratat nici el ocazia să-şi laude echipa: „Suntem singura formaţie din România care joacă fotbal adevărat. Este al şaselea meci în care revenim după ce suntem conduşi. Ne-am temut că vom pierde, pentru că este greu să revii împotriva unei echipe conduse de Cîrţu“.
De partea cealaltă, gazdele au acuzat arbitrajul, principalul nemulţumit fiind finanţatorul Gigi Neţoiu. „A fost un joc bun, dar cu un asemenea arbitraj nu se putea câştiga“, a spus Neţoiu, care a acuzat în special neacordarea unui cartonaş galben şi implicit pe cel roşu lui Rose. Secundul Marius Stoica a fost cel care i-a ţinut locul lui Cîrţu la conferinţa de presă. „Dacia a avut jocul în mână, dar a ratat foarte mult. Probabil că domnul Neţoiu are dreptate în privinţa arbitrajului“, a spus acesta.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS