12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024

Ne laudă Platini

Preşedintele UEFA, francezul Michel Platini, susţine că naţionala României este, alături de reprezentativele Italiei, Germaniei şi Olandei, una dintre favoritele la câştigarea Campionatului European din Austria şi Elveţia. „Sunt preşedintele a 53 de federaţii, aşa că nu îmi cereţi un pronostic privind câştigătoarea Campionatului European. Sunt multe echipe puternice, Italia, Germania, România, Olanda, şi va fi o luptă dură. Dar nu exclud nici surpriza, aşa cum au fost în trecut Danemarca şi Grecia. Pot spune un singur lucru: va fi un Campionat European de excepţie“, a declarat Platini, într-un interviu acordat cotidianului La Repubblica.

Michel Platini a evitat răspunsul când a fost întrebat cu cine va ţine în partida Italia – Franţa, având în vedere că este francez, dar a şi jucat mult timp la Juventus Torino: „Acest meci nu este problema mea. Este a lui Donadoni şi a lui Domenech. Eu sunt fericit că vom putea vedea o astfel de partidă. Nu cred că acea grupă, din care mai fac parte România şi Olanda, este a morţii, ci este o grupă frumoasă“.

Echipele României, Franţei, Italiei şi Olandei fac parte din Grupa C la turneul final al Campionatului European din Austria şi Elveţia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS