16.7 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportBătrâna Doamnă, dusă la azil

Bătrâna Doamnă, dusă la azil

UTA şi Universitatea, două formaţii în suferinţă, care caută drumul spre zona liniştită a clasamentului, se întâlnesc astăzi într-un meci în care ambele echipe îşi fac speranţe de puncte. În rândul suporterilor craioveni, strarea de spirit este optimistă. Membrii Gruppo Maxima au făcut deja afişul pentru meciul de la Arad, în care „Bătrâna Doamnă“, consultată de leul alb-albastru, este transferată la „azilul“ ligii secunde.
„Se întâlnesc două echipe de tradiţie, amândouă aflate în clubul select al celor care au câştigat campionatul primei ligi, în România! Au avut o soartă asemănătoare, ajungând pe rând în liga secundă, UTA fiind chiar la un pas de a juca în eşalonul trei. Aici însă încep diferenţele. În timp ce Craiova şi-a acceptat soarta cu demnitate şi onoare şi a revenit în prima ligă mizând exclusiv pe factorul sportiv şi câştigând seria din care a făcut parte, UTA a trişat oferind bani şi cumpărând locul. Ne dorim victoria în meciul de la Arad şi este timpul ca jucătorii noştri să aducă trei puncte din deplasare“ este mesajul fanilor olteni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS