13.4 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportGaţu îl apără pe Tadici

Gaţu îl apără pe Tadici

Preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Cristian Gaţu, îi ia apărarea tehnicianului de la Oltchim şi al echipei naţionale de handbal feminin, Gheorghe Tadici. „El este un antrenor mai dur, dar performanţa cere şi sacrificii. Apără interesele jucătoarelor, l-am susţinut şi îl susţin pe Tadici, pentru că este la jumătatea mandatului şi are un obiectiv clar. Nu cred că este un conflict între Tadici şi handbalista Simona Gogârlă. Responsabilitatea selecţiei este a tehnicianului, el răspunde pentru rezultate. Pe postul de inter stânga, concurenţa este foarte mare la naţională, Amariei, Neagu, Gogârlă fiind numai câteva jucătoare care evoluează pe acest post“, a afirmat Gaţu.

Naţionala de handbal feminin a României s-a reunit luni la Râmnicu Vâlcea. Tricolorele se vor pregăti până la finalul lunii pentru turneul de calificare la Jocurile Olimpice de la Beijing. Gheorghe Tadici şi Dumitru Muşi au convocat următoarele jucătoare: Dinu, Tolnai, Pâslaru (portari), Niculae, Balint, Maier, Olteanu (extreme), Stanca, Bârsan (pivoţi), Luca, Neagu, Beşe, Şoit, Amariei, Brădeanu, Meiroşu, Lecuşanu (9 metri). Pentru meciurile cu Polonia, Croaţia şi Coasta de Fildeş vor rămâne 14 jucătoare şi o rezervă. Comisia Tehnică a FRH a respins propunerile privind selecţionarea braşovencei Simona Gogârlă şi a rapidistei Alina Dobrin.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS