10.6 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSportMassa se teme de Lewis

Massa se teme de Lewis

Pilotul brazilian al echipei italiene Ferrari, Felipe Massa, a declarat ieri că îl vede pe britanicul Lewis Hamilton drept principalul adversar în lupta pentru titlu, şi nu pe dublul campion mondial Fernando Alonso. „Dacă ne uităm la piloţi, cei care au cele mai multe şanse sunt Kimi Raikkonen şi Lewis Hamilton. McLaren este o echipă care arată mult mai bine, dar nu este peste Ferrari. Cred că Alonso are un monopost mai bun decât cel de anul trecut, dar era mai periculos dacă rămânea la McLaren şi nu pleca la Renault“, a declarat Massa. Brazilianul a mai spus că nu ştie dacă Renault poate avea pretenţii la câştigarea titlului de campioană în clasamentul constructorilor.
Kimi Raikkonen, colegul lui Massa, a câştigat titlul de campion la piloţi în sezonul trecut, cu un avans de un singur punct faţă de Hamilton şi Alonso. „Într-o echipă, şansele trebuie să fie egale, până în momentul în care unul dintre piloţi nu mai are cum să lupte la titlu. Eu mă simt foarte bine în noua maşină şi sunt încrezător în şansele mele“, a adăugat Felipe Massa. CM de Formula 1 va debuta peste zece zile, cu Marele Premiu al Australiei, programat pe circuitul de la Melbourne.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS