10 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportŞtiinţa îşi joacă şansa în Gruia

Ştiinţa îşi joacă şansa în Gruia

CFR Cluj – „U“ Craiova

Stadion „Dr. Constantin Rădulescu“, astăzi, ora 20.45 (Antena 1).

Formaţii probabile:

CFR: Hirschfeld – Tony, Cadu, Galiassi, Dorsin – Semedo, Dani, Trică, Leao – Fabbiani, Ruiz. Antrenor: Ioan Andone.Universitatea: Bănică – Dănănae, D. Stoica, Mitchell, Rose – A. Ionescu, Săceanu, Dilevski – Wobay, Tănasă, Fl. Costea. Antrenor: Nicolo Napoli.Vor arbitra: I. Kovacs – O. Şovre, D. Mudura.

 

Oltenii s-au prezentat încrezători la Cluj, sperând într-o evoluţie bună, cu care să încurce liderul Ligii I.

 

 

 

Universitatea Craiova îşi reia aventura în Liga I la Cluj, unde va da piept cu liderul campionatului, CFR. Chiar dacă diferenţa dintre cele două echipe este enormă, de zece locuri în clasament şi 26 de puncte, meciul se anunţă extrem de disputat. Cel puţin, aşa reiese din declaraţiile venite din ambele tabere, care prevăd un joc echilibrat. Ştiinţa porneşte totuşi cu şansa a doua, fiind dezavantajată şi de lipsa portarului titular Mircea Bornescu, suspendat. Cu toate acestea, oltenii susţin că s-au pregătit foarte bine în pauza campetiţională şi că pot produce surpriza în Gruia, un rezultat de egalitate putând fi considerat foarte bun.

De partea cealaltă, ardelenii par mai mult cu gândul la meciul din etapa viitoare cu Steaua, decisiv pentru soarta titlului, însă nu ignoră nici importanţa confruntării cu Universitatea, echipă pe care spun că o respectă prin prisma tradiţiei şi a ambiţiei specific olteneşti.

 

Balaci: Este mai important jocul cu Pandurii

 

Despre partida din această seară, managerul general al Ştiinţei, Ilie Balaci, a recunoscut faptul că alb-albaştrii pleacă din postura de outsideri. „Echipa CFR Cluj este liderul Ligii I, nu e o surpriză că este favorită în meciul cu noi. Ţinând însă cont de tradiţia şi de numele Universităţii, este ciudat că am ajuns să ne fie frică de ei. Când jucam eu, nu prea mă întâlneam cu CFR. Acum, am ajuns să ne temem de ei. Sper ca în curând echipa să revină unde i-a fost locul. Avem fotbalişti tineri, de valoare, care însă s-au cam împotmolit până acum“, a declarat Balaci, pentru craiovamaxima.ro.

Oficialul grupării oltene a mai menţionat că pentru Universitatea meciul mai important este cel din runda viitoare, cu Pandurii Târgu Jiu: „Vom primi vizita unei echipe aflate într-o situaţie grea, aşa că partida este una de şase puncte. Trebuie să ne concentrăm la maximum, pentru că nu avem voie să facem paşi greşiţi pe teren propriu“.

 

Mureşan se aşteaptă
la un meci greu

 

Preşedintele echipei CFR Cluj, Iuliu Mureşan, susţine că elevii lui Andone nu vor avea o partidă uşoară cu Universitatea Craiova. „Este un meci greu. Craiova este o echipă bună, care poate încurca pe oricine. În aceste momente, pentru noi, meciul cu Universitatea este mai important decât cel cu Steaua. Craiova a fost ultima campioană a provinciei şi e o echipă cu tradiţie. Vor veni cu mare ambiţie la Cluj, fiindcă au nevoie de puncte. Fabbiani a zis că vrea să danseze de două ori, eu sper să danseze doar o dată şi am mare încredere că olteanul Trică va marca al doilea gol. Oricum, importante sunt punctele, nu marcatorii“, a afirmat Mureşan.

La rândul său, Ioan Andone a declarat: „Am căutat diferite soluţii în amicale, dar la meciul cu Craiova va fi în teren echipa standard. Universitatea a schimbat stilul de joc, Napoli a încercat, cu acelaşi lot de jucători, lucruri frumoase. Din păcate pentru el, nu şi-a putut întări echipa, dar forţa lor este omogenitatea. Sper să marcăm repede ca să ne facem meciul uşor. Vom trata partida cu Craiova ca şi pe cele cu Steaua, Dinamo sau Rapid“.

Şi Eugen Trică se aşteaptă la un meci greu astăzi. „Universitatea este o echipă imprevizibilă, care poate să câştige un meci cu 4-0, iar în următorul meci să evolueze foarte slab. Mai multe nu vreau să spun de Craiova, că iar voi fi înjurat de oltenii mei. Trebuie să câştigăm cele trei puncte. Publicul să nu se aştepte la spectacol! Noi avem de jucat la rezultat 15 finale“, a spus fostul component al Ştiinţei din perioada 1994-1998.

 

Oltenii nu au câştigat la Cluj

În cele nouă dispute din Gruia cu Universitatea Craiova, în prima ligă, CFR Cluj nu a cunoscut gustul înfrângerii, câştigând trei meciuri, şase încheindu-se la egalitate. În ultima întâlnire de la Cluj, ardelenii s-au impus cu 5-1, marcând jumătate din golurile pe care le-au înscris Craiovei în istoria confruntărilor directe, de pe teren propriu. În tur, CFR Cluj a plecat învingătoare de pe stadionul „Ion Oblemenco“, scor 3-1. Clujenii nu au mai pierdut un meci acasă din returul ediţiei trecute de campionat, când au fost învinşi cu 2-1 de Steaua. De atunci, ardelenii au disputat 13 jocuri pe propria arenă, reuşind să câştige zece dintre ele.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

55 COMENTARII