14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportPăcurar ratează partida cu Poli Timişoara

Păcurar ratează partida cu Poli Timişoara

Echipa Pandurii Târgu Jiu şi-a definitivat lotul cu care va aborda jocurile rămase de disputat din Liga I, printre fotbaliştii prezenţi în fotografia oficială de grup aflându-se şi Jaka Stromajer, disponibilizat de club. Dorit de CSM Râmnicu Vâlcea, slovenul a refuzat să evolueze în liga secundă, dar se pare că va ajunge la FC Vaslui dacă preşedintele Marin Condescu se înţelege cu finanţatorul formaţiei moldovene, Adrian Porumboiu.
Alţi doi fotbalişti de care gruparea gorjeană s-a dispensat în această iarnă sunt pe punctul de a-şi găsi echipe, Robert Bălăeţ ajungând, se pare, la un acord cu Minerul Mehedinţi (Liga a III-a), în timp ce Sorin Vintilescu negociază cu divizionarele secunde Drobeta Turnu Severin şi Minerul Lupeni. Acesta din urmă este jucătorul care deţine două recorduri ale pandurilor în Liga I, cele mai multe partide jucate, 63, şi cele mai multe goluri marcate, nouă.
Alexandru Păcurar nu va fi convocat în lot pentru meciul cu Poli Timişoara, după ce a suferit o microruptură fibrilară săptămâna trecută, acesta urmând să revină pe gazon, cel mai probabil, în partida cu Universitatea Craiova. „Săptămâna viitoare voi fi apt. Am speranţe că la jocul cu Universitatea voi putea evolua“, a spus Păcurar.

Cârciumaru crede în salvare

Chiar dacă echipa Pandurii se află în prezent cu un picior în eşalonul secund, oficialităţile municipiului Târgu Jiu continuă investiţiile în baza sportivă, pentru a fi adusă la standardele cerute de manualul de licenţiere pentru sezonul 2008-2009. Astăzi, Adrian Oprişan, patronul fimei Construct Proget, este aşteptat la Târgu Jiu, pentru a discuta detaliile înlocurii suprafeţei de joc de pe „Municipal“, care va beneficia şi de încălzire, iar specialiştii primăriei se ocupă de achiziţionarea aparaturii de supraveghere a spectatorilor, obligatorie din această vară în Liga I, conform Legii nr. 4/2008.
Primarul municipiului Târgu Jiu, Florin Cârciumaru, crede că echipa Pandurii are un lot superior faţă de turul campionatului, iar şansele de menţinere în Liga I sunt foarte mari.
„Ne vom salva. Din ce am văzut, lotul este peste ce am avut în turul campionatului. S-au făcut investiţii atât în baza sportivă, cât şi în lotul de jucători. Avem o echipă mai valoroasă. Pe trei-patru posturi am adus fotbalişti peste cei care au evoluat în tur. Nici nu mă gândesc la retrogradare. Ar fi păcat dacă nu ne-am salva. Prin fotbal am câştigat foarte mult ca imagine, toată lumea ştie acum unde e Târgu Jiul“, a declarat Cârciumaru.

Pandurii joacă numai finale

Cele 15 jocuri rămase de disputat din acest sezon sunt percepute de panduri ca finale, fotbaliştii gorjeni sperând să întrerupă cu Poli Timişoara şirul celor 14 jocuri consecutive fără victorie în Liga I.
„Sperăm să fie un nou început pentru noi, să debutăm cu dreptul şi să ne îndeplinim obiectivul, salvarea de la retrogradare. A fost un tur foarte urât. Am avut un început bun, dar uşor-uşor am căzut în partea cealaltă şi acum suferim pentru ce s-a întâmplat. Cu Poli Timişoara este primul meci după perioada de pauză, terenurile nu sunt aşa cum trebuie, dar vrem să demonstrăm că suntem jucători de prima ligă şi să câştigăm. Pentru noi, toate meciurile vor fi de acum încolo ca o finală, însă nu se va întâmpla nimic dezastruos dacă vom pierde vreun joc. Important e să adunăm cât mai multe puncte pentru a ne îndeplini obiectivul“, a declarat căpitanul formaţiei gorjene, Florin Stângă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS