24.8 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportMonica Seleş şi-a anunţat retragerea

Monica Seleş şi-a anunţat retragerea

Tenismana americană de origine sârbă Monica Seleş a anunţat oficial, printr-un comunicat, că a decis să se retragă din activitatea competiţională. „Tenisul a fost şi va fi mereu o parte importantă din viaţa mea. M-am gândit un timp la revenirea ca jucătoare profesionistă, dar acum am decis să mă retrag“, a spus Seleş.
În vârstă de 34 de ani, Monica Seleş a câştigat 53 de titluri de simplu în circuitul WTA, dintre care nouă la turnee de Mare Şlem. A devenit numărul unu mondial în martie 1991, când avea 17 ani, şi s-a menţinut în fotoliul de lideră timp de 178 de săptămâni. Tenismana americană a marcat istoria sportului alb, când a fost înjunghiată pe teren în timpul desfăşurării unui turneu de la Hamburg, în aprilie 1993. După doi ani de pauză, Seleş a revenit pe teren, şi nu oricum, a ajuns în finala US Open, pentru ca la doar câteva luni să câştige al patrulea său titlu la Australian Open, succes care a fost pentru ea şi ultimul în turneele de Mare Şlem.
Ultima izbândă al jucătoarei americane în circuitul WTA datează din 2002, de la turneul de la Madrid. Seleş a renunţat din nou la competiţii în primăvara lui 2003 din cauza unei accidentări la picior. A intenţionat să revină de multe ori, dar nu a făcut-o. În decembrie 2007, Monica Seleş a spus că vrea să se inspire din revenirea compatrioatei sale Lindsay Davenport.
„Voi continua să joc în meciuri demonstrative, să particip la evenimente de binefacere şi la cele organizate pentru promovarea tenisului“, a spus Seleş, care a obţinut cetăţenia americană în martie 1994.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS