20.9 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportPascu mai crede în calificare

Pascu mai crede în calificare

Echipa masculină de volei SCM-Universitatea Craiova a început cum nu se putea mai prost partea a doua a campionatului, din Divizia A2, seria Vest. Jucătorii pregătiţi de Dan Pascu şi Alex Căpitanu au pierdut ambele meciuri disputate până acum în 2008, cu UMF Cluj şi Rapid Bucureşti, şi ocupă locul trei, care nu le permite calificarea la turneul de promovare în prima divizie. Până atunci mai sunt de disputat patru etape, una din tur şi trei din retur, iar craiovenii speră că pot recupera punctele pierdute şi vor merge la turneul de promovare. „Dacă nu mai credeam în calificare, poate că nici nu mai veneam la sală. Într-adevăr, am început rău anul, în ciuda pregătirilor pe care le-am făcut în pauza competiţională. Primul eşec cu UMF Cluj, unul neaşteptat, ne-a zdruncinat, apoi a venit înfrângerea de la Rapid. În partea a doua a campionatului sunt doar patru echipe, cele mai bune. Cum doar două merg mai departe au crescut şi miza, şi presiunea asupra jucătorilor, mai ales că majoritatea componenţilor lotului SCM-U Craiova nu au experienţă competiţională“, a explicat ieri antrenorul Dan Pascu. Campionatul a fost întrerupt până pe 16 februarie. Atunci, echipa craioveană va primi vizita celor de la CSV Braşov, într-un meci decisiv. Dacă elevii lui Pascu vor câştiga, vor continua lupta pentru accederea la turneu. Un eşec i-ar scoate definitiv pe olteni din lupta pentru calificare la turneul de promovare. Până la meciul cu braşovenii, voleibaliştii din Bănie vor disputa astăzi un meci amical, la Bucureşti, în compania formaţiei Niro Guard, din seria cealaltă a Diviziei A2.

Au adus un sârb

Pentru a-şi creşte şansele de calificare la turneul de promovare, SCM-U a transferat week-endul trecut un jucător sârb. Este vorba despre Milos Djuric (22 de ani, 1,99 m), care evoluează pe postul de extremă. Acesta a evoluat în Bosnia, Austria şi în ţara sa natală, iar oficialii craioveni speră că noua achiziţie va aduce un plus în jocul formaţiei pregătite de Pascu şi Cozma. Djuric s-a acomodat deja cu noii săi colegi: „Am fost primit bine la Craiova de colegi. Am venit să obţinem promovarea în prima divizie, acolo unde evoluează mai mulţi prieteni de-ai mei sârbi“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU