10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportMeciuri de foc în semifinalele CAN 2008

Meciuri de foc în semifinalele CAN 2008

Oraşele Kumasi şi Accra din Ghana găzduiesc meciurile din penultimul act al Cupei Africii pe Naţiuni. Se vor lupta pentru un loc în ultimul act Coasta de Fildeş, Egipt, Camerun şi Ghana

 

 

Cupa Africii pe Naţiuni (CAN), organizată de Ghana, programează astăzi partidele din semifinalele competiţiei. Considerată de specialişti principala favorită a competiţiei, Coasta de Fildeş, întâlneşte de la ora 22.30 (Eurosport), la Kumasi, naţionala Egiptului. Ivorienii conduşi de pe bancă de Gerard Gili s-au bazat până acum pe forţa lor ofensivă şi au reuşit să marcheze cele mai multe goluri la competiţia din Ghana, 13, în patru partide. Principalii artizani ai victoriilor obţinute în faza grupelor şi în sferturi au fost Didier Drogba, Salomon Kalou, Kolo şi Yaya Touré, jucători de clasă mondială.

„Elefanţii“ au debutat la CAN cu o victorie la limită în faţa Nigeriei (1-0), în Grupa B, după care a urmat o serie de succese la scor: 4-1 cu Benin, 3-0 cu Mali şi 5-0 cu Angola (în sferturi). „Noi nu ne-am propus să câştigăm Cupa Africii, ne-am propus să câştigăm fiecare meci al competiţiei“, a declarat Gerard Gili, cel care l-a înlocuit pe fostul selecţioner al Coastei de Fildeş, Ulrich Stilieke, cu doar câteva zile înaintea startului competiţiei.

 

Egipt, un adversar
de temut

 

Ivorienii se vor confrunta cu deţinătoarea trofeului, Egipt, care în 2006 a reuşit să-şi adjudece trofeul, chiar la ea acasă. Cu un lot aproape neschimbat în ultimii doi ani, „faraonii“ au obţinut până în prezent două victorii şi un egal în faza grupelor, 3-0 cu Sudan, 4-2 cu Camerun şi 1-1 cu Zambia, iar în sferturi au trecut greu de Angola (2-1). Reprezentativa Egiptului este singura rămasă în competiţie la Cupa Africii care nu are selecţioner străin, Hassan Shehata fiind păstrat în funcţie după triumful din 2006. Atuul egiptenilor îl reprezintă omogenitatea lotului, dar echipa lui Shehata are totuşi şi puncte slabe, cum ar fi lipsa unui atacant de clasă, Emad Motaeb neridicându-se la valoarea vârfurilor care au evoluat în trecut pentru Egipt, Hossam Hassan sau Mahmoud Khalib „Al Bibo“. Despre adversara „faraonilor“ din penultimul act al Cupei Africii, selecţionerul Hassan Shehata a spus: „Deocamdată sunt mulţumit că am ajuns până aici. Trebuie să ne respectăm însă statutul de deţinătoare a titlului şi să ajungem în finală. Cunosc potenţialul Coastei de Fildeş. Are jucători foarte valoroşi şi ştiu că şi-au propus că câştige competiţia. Dar şi noi formăm o echipă valoroasă, iar asta o ştiu şi adversarii noştri“.

„Leii neîmblânziţi“ versus „stelele negre“

 

În cealaltă semifinală a Cupei Africii pe Naţiuni, Ghana va primi replica „leilor neîmblânziţi“ din Camerun, partida urmând să se dispute la Accra, de la ora 19.00 (Eurosport). Gazdele competiţiei, conduse de antrenorul Claude Le Roy, au obţinut patru victorii la actuala ediţie în tot atâtea meciuri, iar cuplul de mijlocaşi Essien-Muntari a fost până acum cea mai importantă „armă“ a naţionalei „stelelor negre“. Ghana a atins pentru a patra oară în şase participări faza semifinalelor. Din păcate, ghanezii nu se vor putea baza pe unul dintre cei mai buni jucători ai lor, fundaşul John Mensah, căpitanul echipei, accidentat în meciul din sferturi cu Nigeria (2-1). „Am fost foarte bucuros pentru victoria împotriva Nigeriei, dar din păcate am pierdut un jucător important. Vreau însă ca la meciul cu naţionala Camerunului să avem 11 căpitani pe teren, nu unul. Trebuie să câştigăm“, a declarat antrenorul Le Roy, a cărui echipă a primit şi un mic ajutor din partea arbitrilor la unele partide, ca de altfel orice echipă-gazdă a unei competiţii de o asemenea anvergură.

Din păcate, succesul Ghanei în sferturi a fost umbrit de decesul a trei persoane în timpul manifestărilor de bucurie care au urmat.

De partea cealaltă, Camerunul a suferit la capitolul omogenitate, lotul „leilor“ suferind multe modificări în ultimii ani, dar se bazează pe forţa şi fantezia lui Samuel Eto’o. Camerunezii sunt consideraţi outsideri la confruntarea cu Ghana.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS