10.6 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportCampionatele balcanice, la Severin

Campionatele balcanice, la Severin

La sfârşitul săptămânii trecute, mai mulţi oficiali ai Federaţiei Române de Judo (FRJ) au fost la Drobeta Turnu Severin pentru a hotărî dacă municipiul de la Dunăre va putea organiza Balcaniada de judo. Oficialii FRJ s-au declarat mulţumiţi de condiţii şi de potenţialul organizatoric al severinenilor. „A fost ales Severinul, pentru că este la porţile Balcanilor. Acest oraş a mai demonstrat şi cu alte prilejuri că este capabil să organizeze competiţii majore pe plan internaţional. În plus, deţine o sală polivalentă modernă şi se bucură de un sprijin substanţial al factorilor locali”, a afirmat secretarul general al FRJ, Constantin Savu.
La rândul său, viceprimarul municipiului, Constantin Gherghe, a fost şi de această dată receptiv la solicitarea oamenilor de sport: „Am purtat discuţii referitoare la organizarea ediţiei din acest an a Campionatelor Balcanice, în Drobeta-Turnu-Severin. Credem că după ce am organizat în 2007 şi, zic eu, foarte bine alte competiţii sportive, acest Campionat Balcanic poate să devină o nouă provocare în plan sportiv. Vom încerca să facem tot posibilul pentru a demonstra că şi de această dată Severinul este la înălţime. Am alocat deja 250 de milioane de lei pentru organizare, sumă pentru care doresc să mulţumesc Consiliului Local. Vom fi alături de organizatori şi cred că vom putea valorifica mare parte din experienţa acumulată în 2007, în domeniul sportului de performanţă”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS