6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportTricolorii, pe mâna lui Piţurcă până în 2010

Tricolorii, pe mâna lui Piţurcă până în 2010

Tehnicianul român va câştiga un salariu anual de 600.000 de euro, devenind cel mai bine plătit antrenor din România.

Selecţionerul Victor Piţurcă a anunţat ieri că şi-a prelungit pentru doi ani contractul cu Federaţia Română de Fotbal. „Am semnat un contract numai pentru doi ani. Vom vedea după preliminariile viitoare dacă va fi vorba de alt contract, dar asta nuai dacă echipa se califică. Dacă nu ne calificăm, rămâne doar contractul acesta. Eu am vrut unul pe patru ani, dar federaţia nu a dorit, aşa că am optat să semnez pentru doi ani“, a declarat Piţurcă, la reunirea lotului naţionalei pentru meciul amical cu Israel. Victor Piţurcă va câştiga 600.000 de euro anual.

„Piţi a avut timp să se gândească. Deşi la un moment dat a spus că vrea să stea la naţională până în 2012, el a dat răspuns favorabil variantei de prelungire a contractului doar pe doi ani. Conform înţelegerii, nu se prevede ca obiectiv scris calificarea la Campionatul Mondial, dar e clar că toată lumea asta urmăreşte! În cazul în care califică echipa la Mondial, angajamentul se va prelungi până în 2012. Însă, chiar dacă nu se califică la Mondial, el poate rămâne la naţională, dacă federaţia va considera că merită să continue cu el. La fel de bine însă, Piţi poate să renunţe la postul de selecţioner, chiar dacă va duce România la turneul final din Africa de Sud. Poate va avea o ofertă a unui club sau a altei federaţii, care nu se poate compara cu cea pe care i-o vom face noi atunci. Dacă ne cere la renegociere două milioane de euro, nu cred că o să avem de unde să-i dăm“, a declarat Ionuţ Lupescu, directorul general al FRF.

 

Relaxare în Antalya înainte de Euro

 

Selecţionerul a anunţat că intenţionează să le ofere tricolorilor o vacanţă în Antalya, alături de familii, chiar înainte de Euro 2008. „S-au spus tot felul de fabulaţii, de aberaţii referitoare la un aşa-zis cantonament în străinătate înainte de Euro. Tot ce îmi doresc e ca jucătorii să aibă parte de o vacanţă alături de familii într-o staţiune înaintea Campionatului European. Vreau ca ei să petreacă o săptămână în Antalya. Voi discuta cu ei, iar dacă vor fi de acord, se vor relaxa acolo. Singurul cantonament va avea loc în Elveţia“, a declarat Victor Piţurcă.

Despre amicalul cu Israel, Piţi a spus: „Acest meci îl consider important pentru a începe cu dreptul un an nou fotbalistic, mai ales că vom merge şi la Euro. Situaţia unui meci amical e mai delicată. Avem puţin timp la dispoziţie pentru a ne pregăti, dar sunt convins că toată lumea ştie ce are de făcut“. Meciul amical Israel – România se va disputa pe 6 februarie, de la 20.45, pe stadionul „Ramat Gan“ din Tel Aviv.

România este calificată la Euro 2008, unde va întâlni în Grupa C Italia, Olanda şi Franţa, iar în preliminariile pentru CM 2010, naţionala antrenată de Victor Piţurcă face parte din Grupa a 7-a, alături de Franţa, Austria, Serbia, Lituania şi Insulele Feroe.

 

Mazilu în locul lui Daniel Niculae

 

Accidentat în meciul cu Bastia, în Cupa Franţei, atacantul lui Auxerre, Daniel Niculae, va rata amicalul cu Israel. În locul său a fost chemat Ionuţ Mazilu. „L-am pierdut pe Daniel Niculae, care s-a accidentat într-un meci din Cupa Franţei. În locul lui va veni Ionuţ Mazilu, căruia Protasov i-a permis să vină la naţională, deşi convocările fuseseră făcute şi, în mod normal, nu îl mai puteam chema“, a anunţat Victor Piţurcă. Acesta a mai anunţat că fundaşul Cristian Chivu, pe care nu l-a convocat din cauza unei accidentări mai vechi, este pe cale să revină în teren.

Selecţionerul a vorbit şi despre situaţia lui Ogăraru, care riscă să nu mai prindă naţionala dacă nu revine în echipa de bază la Ajax. „Nu vreau să vorbesc despre conspiraţii, nu există aşa ceva. Antrenorul de la Ajax poate crede că Ogăraru nu e în formă sau că alt jucător e mai bun. Mă îngrijorează situaţia lui. El trebuie să treacă peste acest moment, altfel nu voi mai putea apela la el“, a mai spus Piţurcă.

Acesta le-a transmis un mesaj şi celor care se consideră nedreptăţiţi: „Cine va fi nemulţumit că nu a fost convocat trebuie să fie nemulţumit de prestaţiile sale. Nemulţumirile nu mă interesează, sunt poveşti. Noi, la Steaua, câştigasem Liga Campionilor şi nu făceam parte din lot“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS