Eugeniu Ştefănescu, condus pe ultimul drum

Autori


Profesorul Eugeniu Ştefănescu, fost preşedinte al Clubului Sportiv Municipal şi CS Olimpic Craiova, a fost condus ieri pe ultimul drum de rude, prieteni, antrenori şi foşti sportivi. Cortegiul funerar a plecat de la locuinţa fostului mare conducător, din apropierea Şcolii Generale nr. 2 „Traian“, iar slujba religioasă a avut loc la Biserica „Sfântul Gheorghe“, de pe strada Păltiniş. Înainte de a ajunge la cimitirul Sineasca, procesiunea a trecut pe la stadionul „Tineretului“, acolo unde îşi au sediul cele două cluburi pe care Eugeniu Ştefănescu le-a slujit atâţia ani, CSM şi CS Olimpic.

I-au adus un ultim omagiu profesorului Ştefănescu Eleodor Roşca, managerul CS Olimpic, care a venit miercuri noapte din Grecia, unde se afla în cantonament cu atletele, Sebastian Ştef, directorul CSM Craiova, Daniela şi Nicu Brau, directoarea şi directorul adjunct ai Direcţiei pentru Sport a Judeţului Dolj, Dănuţ Anghel şi Cătălin Brânduşoiu, directorul general şi adjunct de la LPS „Petrache Trişcu“, reprezentanţi ai Policlinicii pentru Sportivi din Craiova, ai CSS Universitatea Craiova, antrenori, Fănel Trandafir şi alţi oameni care i-au fost apropiaţi.


Eugeniu Ştefănescu a fost preşedinte al CSM Craiova timp de 28 de ani şi preşedinte al CS Olimpic din 2004. S-a stins din viaţă pe 29 ianuarie 2008, la vârsta de 76 de ani.


Comenteaza acum

Un comentariu;

  1. Sbora said:

    Un omagiu, celui care a fost un adevarat OM…ce si-a insotit activitatea cu sfaturi si sprijin neconditionat pentru cei care ii avea alaturi…Multumim! Il vom pastra in memorie alaturi de ADEVARATII OAMENI…
    Condolean te familiei…

Alte stiri

Sumarul ediției de vineri, 1 februarie 2008

Actualitate

» Dolj: Accident mortal în apropiere de Radovan
» Ultimele teste naţionale
» Caragiale n-a murit!
» Cablu de tensiune, rupt cu excavatorul
» Legea CNSAS, neconstituţională
» Gorun, plângere penală împotriva premierului

Local

» Ziua zero pentru staţia de epurare a Craiovei
» Scurte ştiri
» Două accidente mortale
» Încep înscrierile pentru elevii din clasa I
» Alocaţiile se vor achita prin card sau mandat poştal
» Bătrân dispărut, găsit mort pe câmp
» Calitatea aerului din Râmnic – monitorizată
» DGASPC reclamă asistenţii sociali din primării
» Amenzi pentru munca la negru
» Mii de dosare nesoluţionate de procurori
» Nereguli în trafic
» Handbaliste de la CSS Drobeta Turnu Severin, bătute
» Transportatorii rutieri ameninţă cu greva generală
» Copiatul face ravagii în facultăţi

Dolj

» Viaţă de funcţionar

Gorj

» Cotizaţii de peste 300.000 de lei, plătite de CJ Gorj
» Călinoiu locuieşte într-o vilă de lux
» Călinoiu locuieşte într-o vilă de lux
» Directorii din minerit, solidari cu liberalul Morega

Sport

» Eugeniu Ştefănescu, condus pe ultimul drum
» Scurte ştiri
» Coreea de Sud a câştigat grupa Asiei
» Arbitri croaţi la Nürnberg
» Andrei Pavel apreciază echipa Franţei
» Vali Năstase a ajuns în Liga a treia
» Debut după 24 de ore
» Stângaciu, în topul mondial al portarilor
» Auxerre a prins gustul românilor
» Vâlcea, învinsă de Rova Roşiori
» Jose Moreira, ultima achiziţie
» Atacul, slăbiciunea pandurilor
» Egali cu Zalaegerszeg

Bani & Afaceri

» Seminţele din care au crescut dolarii
» Creditele în euro se pot transforma în lei

Magazin

» Agenda evenimentelor
» Fereşte-te de radar!
» Întreruperi energie electrică
» Apariţii editoriale
» Picătura de cunoaştere
» Bancul zilei
» Vremea în Oltenia
» Ia te uită

Opinii

» Legea care a amuţit tribuna
» Romeo, Julieta şi cuvântătoarele

Top