13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportRulmentul şi Oltchim luptă pentru supremaţie

Rulmentul şi Oltchim luptă pentru supremaţie

Rulmentul – Oltchim
Sala Sporturilor „D.P. Colibaşi“
, astăzi, ora 17.00.
Formaţii probabile:
Rulmentul:
Spirova – Woo, Sousa, Neagu, Barcan, Gogârlă, Niculae. Antrenor: Mariana Târcă.
Oltchim: Huţupan – Maier, Luca, Beşe, Gâlcă, Meiroşu, Nechita. Antrenor: Gheorghe Tadici.
Vor arbitra: V. Pavel, M. State (Buzău).

Singurele echipe româneşti cu pretenţii în Europa se înfruntă astăzi pentru supremaţia în Liga Naţională. 

După ce şi-a asigurat primul loc al Grupei D în Liga Campionilor, Oltchim Râmnicu Vâlcea are de trecut un hop important în campionatul intern. Gruparea chimistă va juca astăzi, la Braşov, de la ora 17.00, derbiul Ligii Naţionale contra gazdelor de la Rulmentul, partidă care poate decide soarta titlului. Înainte de runda cu numărul 11, vâlcencele şi braşovencele se află la egalitate aproape perfectă, despărţite doar de golaveraj, superior campioanei României. Înregistrarea partidei va putea fi urmărită pe Sport.ro, de la ora 19.00.

Două absenţe de marcă

Campioana României, Oltchim, nu o va putea folosi nici de această dată pe extrema Valerina Ardean Elisei, aflată încă în perioada de refacere, dar nici pe Iulia Puşcaşu, chiar dacă ambele s-au antrenat săptămâna trecută. Antrenorul vâlcencelor, Gheorghe Tadici, nu a convocat-o pentru acţiunea Braşov nici pe tânăra Adriana Ţăcălie, făcând o declaraţie şocantă: „Nu am vrut să-i facă şi ei o ofertă aşa cum au procedat cu Vizitiu, căreia i-au promis cărămizi de bani“. Tehnicianul chimist a mai spus că are informaţii conform cărora Valentina Elisei, Luminiţa Huţupan, Ionela Gâlcă şi Narcisa Lecuşanu au fost ofertate de Rulmentul. Acestora le expiră contractele cu Oltchim în această vară.
De partea cealaltă, Rulmentul nu va conta pe unul din „tunarii“ săi, Simona Vintilă, şi ea accidentată. În plus, din lotul braşovean nu mai fac parte Elena Avădanii şi Roxana Bodârlău, ambele plecate la Dunărea Brăila.

Pavel şi State, aleşi de FRH

Comisia de Arbitri a Federaţiei Române de Handbal a decis să-i delege pe buzoienii Vasile Pavel şi Marian State pentru a conduce derbiul din handbalul feminin românesc, renunţând la ideea de a apela la „stranieri“, aşa cum s-a întâmplat campionatul trecut. Oltchim a reuşit să se impună de patru ori în sezonul trecut în faţa marei rivale, atât în cele două partide din campionat, cât şi în finala Cupei României şi în Supercupa României.

Gogârlă nu vrea răzbunare

Principalul pericol pentru echipa vâlceană vine de la interul Simona Gogârlă, handbalistă care a jucat o lungă perioadă la Vâlcea, dar care s-a întors în România la gruparea din Braşov după sezoanele petrecute în Slovenia şi Ungaria. Între Gheorghe Tadici şi Simona Gogârlă este un conflict mocnit, după ce selecţionerul nu a convocat-o pentru Campionatul Mondial din Franţa, dar jucătoarea a spus că nu priveşte partida de astăzi ca pe o răzbunare. Din lotul Rulmentului mai fac parte şi alte două jucătoare care au evoluat la Oltchim: Patricia Vizitiu şi Nicoleta Gâscă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS