17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSportHamilton vrea să-l detroneze pe Schumacher

Hamilton vrea să-l detroneze pe Schumacher

Pilotul britanic Lewis Hamilton a mărturisit că şi-a propus să devină cel mai bun pilot din toate timpurile din Marele Circ, subliniind faptul că are suficient timp la dispoziţie pentru a doborî recordul de titluri stabilit de germanul Michael Schumacher. „Am timp suficient pentru a depăşi recordul de titluri al lui Michael Schumacher şi voi încerca să o fac. Vreau să fiu cel mai bun pilot din toate timpurile. Michael a fost un pilot excepţional, dar pentru mine Ayrton Senna a fost întotdeauna cel mai bun. Vreau să câştig un titlu ca să fiu şi eu mare, dar, dacă voi reuşi să le câştig pe cele trei reuşite de Ayrton, pentru mine ar fi de vis“, a spus Hamilton, despre care cotidianul spaniol AS a notat: „De-a lungul sezonului 2007, Hamilton s-a arătat a fi nu numai un pilot foarte rapid, ci şi ambiţios, un pilot care nu cunoaşte sensul cuvintelor modestie şi prudenţă“.
Tânărul pilot britanic, care a concurat alături de spaniolul Fernando Alonso la McLaren Mercedes în stagiunea precedentă, a ratat în ultima etapă şansa de a câştiga titlul mondial chiar în sezonul său de debut în Formula 1. „Am trecut deja peste ce s-a întâmplat. Am învăţat din greşeli şi acum mă concentrez pe sezonul următor. Vreau să fiu din ce în ce mai bun în fiecare an şi sper că în 2008 lucrurile vor sta altfel. Cred că sunt un pilot mai tehnic, mai puternic şi mai experimentat. Şi sunt pregătit să mai urc o treaptă şi să câştig Campionatul Mondial“, a punctat Hamilton.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS