14 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportCaracalenii aleargă după puncte

Caracalenii aleargă după puncte

Aflată într-o situaţie critică, „lanterna roşie“ a seriei a  II-a, FC Caracal, încearcă astăzi să obţină primul succes din campionat. Adversara, FC Bihor, este mult mai bine poziţionată în clasament, pe locul opt, dar antrenorul echipei din „oraşul Minunilor“, Florin Cioroianu, speră că elevii săi nu vor pierde şi astăzi. „Cu FC Argeş nu a fost o înfrângere prea usturătoare, pentru că Argeşul va promova la pas în Liga I. Dureroase au fost eşecurile cu contracandidatele la retrogradare. Ce mai pot spera de la meciul cu Bihor? Că vom obţine prima victorie din acest campionat, dar de la a vrea până la a putea este cale lungă“, a spus ieri Cioroianu. Singurul jucător cu probleme medicale este Şerban, dar are şanse să fie refăcut până la ora 14.00, când va începe partida. Altfel, conducerea clubului din Caracal a decis să renunţe la serviciile a trei jucători, fundaşul Ignat, venit de la Universitatea Craiova, şi cei doi străini, Koko şi Davi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS