5.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportAu scos-o la capăt

Au scos-o la capăt

FC Drobeta – Corvinul Hunedoara 1-0
Stadion
„Municipal“, spectatori: 250.
A marcat: Jenaru ’86.
FC Drobeta: Munteanu – Ciucu (’69, Boboescu), Ignat, Amzucu, C. Trofin – Moutinho (’46, Crişan), Mitici, I. Păun, Epure – Jenaru, Ivan (’46, Poenaru). Antrenor: Marian Bucurescu.
Corvinul: Pascal – Guinea, Irina, Ungureanu, Vişan (’38, Ianca) – Găman, Pavel, Balsa, Stroe (’81, Cristean) – Radu, Pătru. Antrenor: Ioan Alexoi.
Au arbitrat: Cl. Baboia – A. Constantinescu, D. Mitruţi.

După egalul înregistrat acasă în runda precedentă cu Liberty, severinenii s-au impus sâmbătă la limită în faţa Corvinului, revanşându-se astfel faţă de propriii suporteri. Cele două echipe au avut greutăţi de „exprimare“ în teren din cauza gazonului care arăta jalnic, cei care au dominat jocul fiind gazdele, însă ocaziile au fost rare. Elevii lui Marian Bucurescu puteau să înscrie încă din minutul 23, prin Moutinho, însă acesta a irosit lovitura de pedeapsă acordată just de „centralul“ Baboia. Golul a venit târziu, pe final de meci, în minutul 86, când Jenaru, de la şapte metri, a împins balonul în poartă, spre bucuria celor 250 de susţinători. Este a patra partidă în care Corvinul pierde în ultimele zece minute de joc, spre nemulţumirea antrenorului Ioan Alexei: „Din nou nu ne concentrăm pe final de meci, iar acest lucru ne-a costat“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS