22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSportSe caută reabilitarea

Se caută reabilitarea

În campionatul judeţean Dolj, astăzi, de la ora 15.00, este programată runda cu numărul 18. Una în care echipa a doua a Universităţii Craiova caută reabilitarea după ce etapa trecută, la Gângiova, a suferit a treia înfrângere a sezonului. Puştii pregătiţi de Dragoş Bon au fost învinşi cu 3-2 de echipa locală, după ce la pauză gazdele au condus cu 3-0. Astăzi, pe terenul de la Podari, Universitatea II primeşte replica Progresului Băileşti, echipă care a pierdut şi ea sâmbătă, 0-2 cu „GP“. Oaspeţii ocupă în prezent locul 10 în clasament, cu 30 de puncte, în timp ce tinerii alb-albaştri se menţin pe poziţia secundă, cu 40 de puncte, cu nouă mai puţin decât lidera AS Prometeu. După antrenamentul de aseară al echipei mari, Nicolo Napoli urma să decidă care dintre fotbaliştii cu drept de joc pentru satelit vor fi trimişi să ajute Primăvara la obţinerea celui de-al 14-lea succes.
Iată programul complet al etapei: Universitatea II – Progresul Băileşti, Dunărea Gighera – Vânătorul Desa, Recolta Ostroveni – Progresul Castranova, „GP“ Craiova – UT Dăbuleni, CS Işalniţa – Jiu Gângiova, ASF Mârşani – Standard Şimnic, CS Sopot – AS Prometeu, CS Apa Craiova – Progresul Segarcea, Viitorul Cârcea – Victoria Pleniţa, Viitorul Măceşu de Sus – Portul Bechet.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS