11.4 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportFericire la Târgu Jiu

Fericire la Târgu Jiu

După victoria obţinută duminică de Energia Pandurii Târgu Jiu în faţa celor de la Dinamo Bucureşti, scor 26-24, toată suflarea gorjeană a exultat. Dorind să arate că echipa este unită şi la înfrângeri, şi la victorii, preşedintele secţiei de handbal a clubului Energia, Gore Popescu, s-a prezentat alături de Sorin Toacsen în faţa reprezentanţilor mass-media. „Victoria a fost o descărcare nervoasă a jucătorilor, care au stat numai în stres în ultimele etape. Echipa a fost nemaipomenită, toţi cei din sală au fost superbi“, a spus Popescu. „Miracolul pe care-l aşteptam s-a întâmplat.  Le mulţumesc băieţilor din tot sufletul că au avut încredere în mine. Dăruirea şi voinţa au reprezentat cheia succesului. Probabil şi moralul mai bun după ce am învins Dinamo aici, la Târgu Jiu, într-un joc amical înainte de startul campionatului. Merităm să sărbătorim! Sper să prindem gustul victoriilor“, a declarat antrenorul Sorin Toacsen.
Tehnicianul oaspeţilor, Eliodor Voica, a felicitat echipa gazdă pentru victorie, acuzând totodată arbitrajul: „Consider că arbitrii au fost mult sub nivelul acestui meci. Au făcut greşeli impardonabile în momente destul de grele. I-am felicitat pe cei de la Energia, au demonstrat că pot fi o echipă“. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS