16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024

Poate la Galaţi

Alb-albaştrii au anunţat că se vor revanşa faţă de suporteri în meciul următor, când Universitatea va întâlni, în deplasare, Oţelul.

Remiză cu ultima clasată, „U“ Cluj, şi Ştiinţa a mai pierdut două puncte importante în lupta pentru salvarea de la retrogradare. Două goluri de cascadorii râsului, un autogol „reuşit“ de Park şi un gol făcut cadou de Bănică ardelenilor, au consfinţit un rezultat care nu ajută nici una dintre formaţii, dar dă un plus de încredere trupei lui Gigi Mulţescu, care ne avertizase că vine în Bănie după puncte. Greşeala lui Bănică este însă impardonabilă, indiferent cât de mult am încerca să-i găsim scuze. Fără acea eroare a rezervei lui Bornescu, probabil astăzi am fi vorbit despre o victorie a Ştiinţei, chiar dacă una chinuită.

„Am avut ghinion. Dacă nu era acea greşeală a lui Bănică am fi putut câştiga. Nu am ce să reproşez băieţilor, sunt mulţumit că au dat totul. Îmi pare rău însă pentru acest rezultat“, a explicat antrenorul Nicolo Napoli după meci, anunţând, totodată, că va merge pe mâna lui Bănică şi la următoarea dispută, cea de la Galaţi. „Nu dau vina pe Bănică pentru rezultat, fiindcă asemenea momente se petrec şi în cariera marilor portari. De data asta a greşit, însă nu sunt supărat pe el. Sper că se va revanşa în partida următoare, la Galaţi“, a adăugat italianul.

Acesta a reamintit fanilor olteni că are nevoie de timp pentru a face ca lucrurile să meargă la Craiova. „Mergem înainte şi sperăm să câştigăm următoarele dispute. Îmi amintesc că împotriva Galaţiului am făcut 1-1, când am început precedentul meu mandat, dar atunci echipa a făcut un joc mai bun. E greu să rezolvăm totul în două săptămâni, mai am nevoie de timp şi sunt multe de pus la punct. Va mai trece o perioadă până când formaţia va evolua cum vreau eu, dar sper să se întâmple acest lucru cât mai repede“, a mai spus Nicolo Napoli.

 

Mititelu: „Bănică şi-a făcut datoria“

 

În lipsa altui portar de rezervă, Adrian Mititelu s-a purtat şi el cu mănuşi cu Bănică şi i-a luat apărarea. „Bănică şi-a făcut datoria. A mai greşit şi el, e normal, toţi greşim. Îi vom acorda în continuare încredere“, a spus Mititelu. În plus, acesta a lăudat jocul alb-albaştrilor, spunând că este în creştere, deşi cele două mii de suporteri au plecat de la stadion cu altă părere. „Echipa noastră este în creştere. Se vede mâna lui Napoli. Am jucat mai bine, am avut ocazii. Anul acesta nu va fi uşor, vom avea numai meciuri grele, dar sunt convins că Nicolo Napoli o va scoate la capăt“, a spus Mititelu.

Finanţatorul Ştiinţei încearcă în această săptămână să-i convingă pe membrii Comisiei de Apel a FRF că suspendarea de şase etape dictată împotriva lui Mircea Bornescu este exagerată. „Sunt sigur că pedeapsa lui Bornescu se va reduce. Am informaţii că la suspendarea lui au contribuit anumite persoane din Craiova, care vor răul echipei. Nu e vinovat Pădureanu“, a dezvăluit Mititelu, fără a rosti însă vreun nume. Acesta speră ca în partida cu Oţelul să-i aibă în teren atât pe Ciucă, revenit după suspendare, cât şi pe Mircea Bornescu.

Bănică, apărat de colegi

Chiar dacă au fost de acord că Bănică a greşit, jucătorii Ştiinţei i-au luat apărarea colegului lor. Primul care a sărit în sprijinul lui Nicuşor a fost portarul titular al Universităţii, Mircea Bornescu. „Am avut ghinion. Bănică nu trebuie pus la zid. Se întâmplă oricui. Nu el este vinovat de acest semieşec. Trebuie îmbărbătat, eu asta am făcut“, a spus Bornescu.

„Jose“ a fost completat de Florin Costea, care a spus: „Am pierdut două puncte, sperăm să recuperăm ceva la Galaţi. Am avut mare ghinion, este un rezultat mincinos, dar s-a terminat. Viaţa merge înainte. Am jucat mult mai bine, dar clujenii au egalat la o gafă a portarului nostru. Nu suntem supăraţi pe Bănică, ci l-am încurajat. Nu putem să-l acuzăm pe Nicuşor Bănică pentru golul primit, deoarece n-a jucat singur pe teren. Toţi împărţim vina“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

50 COMENTARII