6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportMeci întrerupt din cauza spectatorilor

Meci întrerupt din cauza spectatorilor

Partida de futsal din FC Craiova şi ACS Odorheiu Secuiesc, din cadrul Ligii I, programată duminică, în Sala Sporturilor din Bănie, s-a încheiat înainte de expirarea timpului regulamentar, în minutul 36, la scorul de 3-0 pentru oaspeţi. Arbitrii şi observatorul întâlnirii au luat această decizie după ce doi spectatori au pătruns pe teren pentru a le cere socoteală. Primul a intrat în teren tatăl jucătorului craiovean Alin Bugălă, dar a fost scos imediat de forţele de ordine. Observatorul Radu Petre le-a cerut organizatorilor să ia măsuri, dar la doar câteva minute distanţă al doilea suporter a intrat în teren, îndreptându-se spre arbitrul Mugurel Vădan. A fost momentul în care cei doi arbitri au fluierat finalul meciului, considerând că le-a fost pusă în pericol integritatea fizică, chiar dacă nu au fost agresaţi. În sezonul trecut, tot la un meci între fosta Energoconstrucţia, actuala FC Craiova, şi Odorhei, aceiaşi arbitri au fost la un pas să oprească jocul deoarece erau scuipaţi din tribună. Atunci, craiovenii au fost sancţionaţi de FRF cu disputarea unui meci fără spectatori şi o amendă de 1.000 de lei. Zilele următoare se vor analiza incidentele de duminică seară, iar pe lângă pierderea meciului la „masa verde“, cu 6-0, FC Craiova riscă sancţiuni dure. „Când a fluierat finalul, arbitrul ne-a spus că este deja 3-0 pentru Odorhei, ce mai vrem să se joace, că tot pierdem. Păi în patru minute, la futsal se dau multe goluri“, a spus Alin Chiliman, unul dintre jucătorii de la FC Craiova. În ceea ce priveşte jocul propriu-zis, FC Craiova a prins o zi mai slabă, jucătorii având şi ghinion la unele faze decisive.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII